Florentin Scaleţchi a fost adus, marţi, la Parlament ca să se plângă deputaţilor că i s-au încălcat drepturile. Arestat pentru luare de mită, preşedintele Organizaţiei pentru Apărarea Drepturile Omului, a fost audiat de deputaţii Comisiei pentru Drepturile Omului.
Scaleţchi le-a spus deputaţilor că i s-a încălcat dreptul la apărare şi că este ţinut în arest preventiv fără ca împotriva sa să existe probe concrete. Preşedintele organizaţiei non-guvernamentale s-a plâns că dosarul său este fabricat la comanda preşedintelui Traian Băsescu şi a ministrului Justiţiei, Monica Macovei.
Mai mult, Scaleţchi a mai declarat că cei 24.000 de dolari pe care i-ar fi primit drept mită sunt, de fapt, taxe percepute de organizaţia sa legal, pe bază de chitanţe, pentru demersuri în instanţă.
Florentin Scaleţchi a fost arestat preventiv la începutul lunii trecute şi trimis apoi în judecată pentru luare de mită, fals intelectual şi înşelăciune. El a fost acuzat că ar fi primit mită 24.000 de dolari ca să intervină pe lângă judecători pentru micşorarea pedepsei unei persoane condamnate la închisoare.
Aboneaza-te la newsletter:
Scaleţchi, audiat la Parlament
Marti, 05 Decembrie 2006 21:26
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- Florentin Scaleţchi a fost arestat preventiv
Miercuri, 01 Noiembrie 2006 17:35 - Mita drepturilor omului
Joi, 02 Noiembrie 2006 05:31 - Scaleţchi rămâne în arest
Luni, 06 Noiembrie 2006 18:41 - Mită de zeci de mii de euro pentru preşedintele Organizaţiei pentru drepturile omului
Marti, 28 Noiembrie 2006 10:51 - Scaleţchi rămâne în arest
Vineri, 22 Decembrie 2006 20:18 - Scaleţchi a fost condamnat la şase ani de închisoare
Marti, 13 Martie 2007 14:33
Comentariile cititorilor
5. ciprian dinu
Miercuri, 06 Decembrie 2006 14:53
| Raspunde la comentariu
4. marius51
Miercuri, 06 Decembrie 2006 09:36
3. EUCIC
Miercuri, 06 Decembrie 2006 00:27


2. Arnar
Marti, 05 Decembrie 2006 22:44
1. Valeriu Mitica
Marti, 05 Decembrie 2006 21:53
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Curtea de Apel Craiova a eliberat doi interlopi
Astazi, ora 02:15Gigi Vadik Zavera, zis Gigioc, unul dintre capii lumii interlope din Craiova a fost pus în libertate,vineri, de magistraţii Curţii de Apel Craiova.
Poliţiştii constănţeni au depistat mai mulţi tineri care vindeau droguri în staţiuni de pe litoral
Astazi, ora 02:16Mai mulţi tineri au fost depistaţi, în ultimele zile, cu droguri pentru consum propriu sau pe care le ofereau spre vânzare, în urma acţiunilor organizate în staţiunile de pe litoral.
CSM aşteaptă propuneri pentru remedierea deficienţelor invocate în raportul CE
Astazi, ora 02:16Consiliul Superior al Magistraturii a invitat societatea civilă şi asociaţiile de magistraţi să transmită, până pe 20 august, propuneri privind stabilirea unor măsuri concrete în vederea remedierii deficienţelor reţinute în...
O femeie din Medgidia a fost prinsă când scotea peste un milion de euro din contul altei persoane
Astazi, ora 02:17O femeie din Medigidia a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Constanţa pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals privind identitatea, după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce scotea din contul...
Cele mai CITITE din Justiţie
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie (2678)
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy (1239)
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile (744)
- O femeie din Medgidia a fost prinsă când scotea peste un milion de euro din contul altei persoane (470)
- C. Kovesi: Nu există procurori politici în Ministerul Public (443)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- C. Kovesi: Nu există procurori politici în Ministerul Public (3,92/5)
- Poliţiştii constănţeni au depistat mai mulţi tineri care vindeau droguri în staţiuni de pe litoral (3,6/5)
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile (3,56/5)
- Mazăre: DNA trebuie să îmi plătească 5.000 de lei daune morale, iar Morar blochează acest lucru (3,48/5)
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie (2,92/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy (42)
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie (34)
- Mazăre: DNA trebuie să îmi plătească 5.000 de lei daune morale, iar Morar blochează acest lucru (3)
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile (3)
- Curtea de Apel Craiova a eliberat doi interlopi (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE
Vineri, 25 Iulie 2008 17:39Într-o localitate din Sălaj, oamenii trăiesc la fel ca acum un secol. Sătenii trebuie să umble pe poteci şi prin grădini, pentru că drumul din sat este o mlaştină noroioasă, iar oamenii nu mai îndrăznesc să-l treacă.
- Potop în Suceava: Oameni izolaţi şi case acoperite de ape - VEZI IMAGINI
- Cod roşu pe râurile Suceava şi Siret până astăzi la ora 16.00
- Bilanţul autorităţilor după inundaţiile din nordul ţării : şase judeţe, 72 de localităţi şi peste 150 de case distruse
- Corneliu Vadim Tudor: Felix Cotoşmanul şi-a făcut cinci posturi de televiziune dintr-o bucată de pâine
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy
- Radu Mazăre are cont pe hi5
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Drept de şedere pentru partenerii cetăţenilor UE
- Rival rusesc pentru Logan
- Monica Macovei şi Gabriel Liiceanu, curtaţi de PDL
- Cumetrii uninominale
- Florian Bichir: Audiatur et altera pars
- Croaţia, Cehia, Danemarca şi Portugalia – învingătoarele primei zile a Europenelor de Handbal Masculin pentru Tineret
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 26.07 | 27.07 |
| Timişoara | 27 °C | 29 °C |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 27 °C | 22 °C |
| Braşov | 22 °C | 26 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 26 °C |
| Constanţa | 27 °C | 25 °C |
| Europa | 26.07 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 31 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 26 °C | |
| Madrid | 32 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 29 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5656 RON |
| 1 USD | 2,2678 RON |
| 1 GBP | 4,5233 RON |
| 1 CHF | 2,1946 RON |
| 100 HUF | 1,5424 RON |
| 100 JPY | 2,1177 RON |
| 1 BGN | 1,823 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia






