SC Hotel Lido a pierdut procesul pentru anularea certificatului moştenitorilor fostului proprietar
"A fost admisă excepţia lipsei de interes ridicată de noi. În concret înseamnă că, chiar dacă se anula certificatul, nu se pierdea calitatea de moştenitor, ci trebuia să se facă un alt certificat. Aşa că nu se justifica interesul SC Hotel Lido de anulare a acestui document", a declarat pentru NewsIn avocatul moştenitorilor Complexului Lido, Alexandru Gavăt.
Până la această dată, moştenitorii care au câştigat Complexul Lido au reuşit să intre deja în posesia Casei Lido.
Hotelul, bazinul şi casa Lido s-au aflat, până în 1990, în administrarea Întreprinderii de Turism Hoteluri şi Restaurante Bucuresti. După această dată, Complexul Lido a ajuns la Agenţia Naţională pentru Privatizare (ANP), care, în1993, a împărţit acţiunile între FPP şi FPS. Registrul Comertului a înregistrat schimbarea actionariatului în decembrie 1993. Cu toate acestea, ANP a decis transferarea imobilelor în patrimoniul societăţii Lido SA, iar peste câteva luni, acestea au ajuns, cu titlul de aport în natură, la societatea Star Lido SA a fraţilor Păunescu.
Moştenitorii lui Constantin Angelescu au înştiinţat, încă din 1993, firma Star Lido SA că au revendicat imobilele din cadrul complexului Lido şi terenurile aferente în justitie. În 2001, decizia Curţii de Apel a fost contestată la instanţa supremă, care a dat câştig de cauză printr-o sentinţă definitivă urmaşilor proprietarului imobilelor Lido, Constantin Angelescu.
Sursa: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

