"Este foarte trist ca ajungem sa ne uităm în gura unui om care confundă hârtia de la cărţi cu hârtia igienică. Este un om care are mari dizabilităţi mintale. Gigi Becali este un măscărici naţional, nu vreau să intru în polemici cu el. Nu vreau să mai vorbesc despre el pentru că m-aş coborî prea mult", a fost reacţia lui Săvulescu imdiat după acuzele lui Gigi Becali.
Ulterior, acţionarul dinamovist a îndulcit tonul şi a precizat că Gigi Becali şi-a cerut deja scuze.
"Orientările mele sunt absolut heterosexuale. Au fost şi sper că vor fi întotdeauna aşa. Această informaţie este apărută din urmă cu mai mulţi ani. E scoasă din burtă pentru că trebuia să îmi scoată şi mie ceva. E un subiect de senzaţie de când am devenit persoană publică. Gigi Becali a recunoscut într-o discuţie cu Nicolae Badea că a inventat acest lucru şi l-a spus la nervi. L-am sunat şi eu şi mi-a zis acelaşi lucru. Mi-a promis că va dezminţi oficial", a mai spus Săvulescu.
Gigi Becali declarase aseară că Săvulescu a fost prins de soţie în pat cu un bărbat!
Săvulescu a divorţat acum câţiva ani de soţia sa, Rodica, împreună cu care are un copil, apoi a avut o relaţie furtunoasă cu Mădălina Ghenea, actuala iubită a lui Leonardo Di Caprio.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M