Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Sava (PDL): Cristian Preda pozează în intelectualul nemulţumit de tot şi de toate

Deputatul PDL Andrei Sava îl acuză pe euroaprlamentarul Cristian Preda că, prin recentele sale afirmaţii, a încălcat prevederile statului partidului care l-a propulsat în Parlamentul European, de unde pozează ca "intelectual neînţeles, nemulţumit de tot şi de toate".

Un deputat PDL îl atacă pe Cristian Preda/FOTO:cdep.ro
Un deputat PDL îl atacă pe Cristian Preda/FOTO:cdep.ro

Andrei Sava consideră că partidul trebuie să reacţioneze la declaraţiile lui Cristian Preda referitoare la Antonie Solomon şi la votul dat Legii pensiilor în Camera Deputaţilor. "PDL trebuie să aibă o reacţie rapidă şi intransigentă. Vorbim practic de călcarea în picioare a prevederilor statutare din partea unui membru cu o funcţie importantă în partid, funcţie obţinută mai puţin prin propriile merite şi mai curând prin munca structurilor partidului pe care acum acesta le critică nonşalant", consideră deputatul Andrei Sava, într-un comunicat de presă. De notat că documentul a fost trimis de biroul de presă al PDL, deşi de regulă Sava înainta comunicate de la biroul său de deputat.


Sava crede că Preda îşi atacă pe la spate proprii colegi în încercarea de a capta în mod constant atenţia presei. "Europarlamentarul Cristian Preda şi-a făcut un obicei din a poza în intelectualul neînţeles al partidului, mereu dezamăgit de tot şi toate în turnul său de fildeş de la Bruxelles. Cred că domnul Preda, departe fiind, la Bruxelles, are o imagine deformată asupra realităţilor politice din ţară şi este total detaşat de bătăliile politice pe care PDL este nevoit să le ducă în ţară prin asumarea actului de guvernare. Domnul Cristian Preda nu înţelege că este total lipsit de eleganţă să cerşeşti permanent atenţie din partea presei atacându-ţi pe la spate colegii prin munca cărora ai ajuns europarlamentar", se arată în comunicatul pedelistului.


Andrei Sava îi recomandă lui Preda să-şi prezinte ideile în interiorul partidului. "Criticile pot fi constructive dacă sunt făcute în interiorul partidului. Este incorect din partea lui să ne dea tot timpul lecţii de pe margine având în vedere că a ajuns în actuala funcţie pe lista PDL,  prin munca unui întreg partid", încheie Sava.


Eurodeputatul PDL Cristian Preda scria miercuri pe blog că partidul său nu poate fi salvat prin negocieri între tabere, ci prin confruntarea acestora. Parlamentarul european pleacă de la un interviu acordat de către Teodor Baconschi în care ministrul de Externe pleda pentru o armonizare a poziţiei veteranilor din PDL cu cea a figurilor noi.

Cristian Preda nu este însă de acord cu o asemebea abordare. "Aşa cum îi stă bine oricărui diplomat, Baconschi pune ideea negocierii în prim plan. Analiza mea este diferită. PDL e atât de afectat de performanţa de la guvernare încât încrederea publicului nu va putea fi recâştigată prin negocieri între taberele din PDL. Doar confruntarea mai poate salva acest partid. De altfel, mi-e greu să văd ce anume ar putea negocia Teodor Baconschi, cel mai bun ministru din ultimele două cabinete Boc, şi Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei, destituit din funcţie după ce a fost arestat într-un dosar de luare de mită, dar reales triumfal la şefia PDL Craiova. Confruntarea acestor două sensibilităţi politice e naturală şi orice încercare de a o ascunde sub ideea primenirii e sortită eşecului", crede pedelistul.


Recent, Preda a declarat că îi este ruşine că face parte din PDL, un partid în care se regăsesc oameni care îl aplaudă pe Antonie Solomon.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro