Satul în care steagul maghiar şi cel românesc stau unul lângă altul

Satul în care steagul maghiar şi cel românesc stau unul lângă altul
Satul în care steagul maghiar şi cel românesc stau unul lângă altul

Scandalul steagului secuiesc, cel de care autorităţile române nici nu vor să audă, dar pe care maghiarii din Harghita şi Covasna vor să-l arboreze pe instituţiile statului, scoate la iveală şi o altă poveste. Cea a unui sat mic din Ungaria.

Fotografiile circulă de câteva zile pe internet, dar confirmarea autenticităţii lor vine de pe chiar site-ul localităţii. E dovada că se poate şi fără ceartă.

Localitatea se numeşte Mehkerek, în româneşte Micherechi şi face parte din regiunea Bekes. Cu o populaţie de circa 2300 de locuitori, din care cei mai mulţi sunt români, potrivit Wikipedia, Micherechi are o suprafaţă de circa 25 de kilometri pătraţi, aici fiind construită o biserică ortodoxă în 1770.

Pe şcoala din Mehkerek, alături de drapelul Ungariei şi de cel al Uniunii Europene, flutură nestingherit tricolorul românesc. La fel şi pe Casa Satului - Kozsehaza.

De localitatea din Ungaria nu e străin ministrul de Externe, Titus Corlăţean. Nu de alta, dar în decembrie anul trecut, acesta s-a întâlnit cu o delegaţie a românilor din Micherechi.

Galerie foto

Satul în care steagul maghiar şi cel românesc stau unul lângă altul Satul în care drapelul maghiar flutură lângă cel românesc Satul în care drapelul maghiar flutură lângă cel românesc Satul în care drapelul maghiar flutură lângă cel românesc Delegaţia din Micherechi la o o întâlnire cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 -1
sylvain
21 feb 13:36
Aramis, eu locuiesc la Bucuresti, si trec de multe ori in fata liceului maghiar Ady Endre de acolo, si te pot asigura, ca niciun steag maghiar nu flutura pe soclul scolii, dar nici inauntru...
In legatura cu "distrugerile" cauzate de udmr: sa incep sa enumar ca au distrus politicienii vostrii? Udmristii sunt la fel ca si romanii. Sunt securistii lui Ceausescu la fel ca si cei romani. Dar ce legatura are asta cu steagul?
Răspunde
3 0
szabi
13 feb 08:10
Sunt oamenii cu inteligenta foarte scazuta ,cu scoala de acasa nefacuta deci trebuie sa ma repet nu este nici o problema romana-maghiara e distragerea atentiei de la guvernarea dezastruoasa prin care economia Romaniei are de suferit !!!
Răspunde
3 -1
@Aramis
12 feb 18:54
Asa e cand gunoiul ajunge sa iasa la suprafata. Pedeapsa pentru unguri a fost ca tot acest popor "βλακ" numit de greci pe buna dreptate, sa tranforme acest tinut in groapa de gunoi.
Răspunde
1 -10
Aramis
12 feb 15:58
Gogosi...

Casa de cultura nu este tot una cu primaria sau consiliul judetean! Cat de scoala... si in Bucuresti este un liceu maghiar si nu cred ca s-a obosit cineva sa faca scandal ca drapelul magiar este acolo! La fel si scoala britanica...

Asa ca nu mai amestecati merele cu perele. Asta este treaba udmr... Ei au in gura libertatea culturala a unei minoritati si fac politica in fruntea tarii de 23 de ani!

Ce treaba o avea cultura romanilor, ATENTIE!, romanilor de etnie maghiara cu ministerul sanatatii pe care l-au distrus, cu ministerul mediului... pe care l-au distrus, telecomunicatiile... MINISTERUL CULTURII din ROMANIA?!?

Deci...
Răspunde
9 -2
@Aramis
12 feb 16:48
6 Despre ce vorbesti , unde ai vazut ca scrie "casa de cultura" ? E foarte greu sa recunosti ca sunteti bolnavi de sovinism.
8 -1
Mosnitanu
12 feb 12:57
Dragii Tovaräsi si Prietenii
Tin sä vä aduc la cunostintä cä ,povestea cu steagul este doar o inducere in eruare a Poporului care este tinut subt tensiune pentru a nu gindi prea mult cum merg lucrurile in Tarä.asa cä nu vä mai spargeti dumneavoasträ capetele cu aceastä problemä STEAGUL SECUIESC cä nu ne märesc nici salariile nici pensiile,si garantat nu o s-o ducem mai bine anul aceste ca anul trecut.
Răspunde
Comentariu ascuns datorită voturilor negative ale vizitatorilor. Click aici pentru vizualizare.
Comentariu ascuns datorită voturilor negative ale vizitatorilor. Click aici pentru vizualizare.
10 -4
@Nistor Claudiu
12 feb 12:17
Unde esti Nistor Claudiu si alti magari nationalisti,nu mai aveti net?
Răspunde
4 -9
Nistor Claudiu
12 feb 16:05
4 Aici sunt, asiaticule. Cât despre măgar, de unde știai că așa îmi spun femeile? Dacă nu știi despre ce e vorba, întreab-o pe mă-ta, spune-i doar de Claudiu, iar ea o să știe despre ce vorbești. Așa, și acum să te lămuresc, dobitocule: NIMENI nu are vreo problemă cu steagul secuiesc sau Ținutul Secuiesc etc. După cum poți vedea prin zonele locuite de sași, toți au steagul Germaniei, iar noi, românii, suntem mândri de această diversitate. Însă, sașii au recunoscut sincer că acesta nu e pământul lor și mai ales că NU vor să se alipească cu Germania (ai prins faza cu alipirea cu Germania?). Bine, acum tu știi, retardatule, că așa stă treaba, dar faceți pe nevinovații când călcați pe bec. Nu mai spuneți că vreți alipirea Transilvaniei cu Ungaria și totul e în regulă. Răspunde-mi la o întrebare simplă (aici ți-am tras-o, ai să vezi, pentru că nu ai ce să-mi răspunzi): uită-te la harta Ungariei Mari. Ați fost imperiu. Imperiu înseamnă că ați cotropit, jefuit, ucis, șantajat cât ați putut în jurul vostru. Vreți teritoriu de la fiecare vecin al vostru. Întrebare: dacă pe noi, românii, ne aburiți cu faza că locul era gol când ați venit, cum explici faza cu toți ceilalți vecini? Sau erau și locurile alea goale, pregătite să vă aștepte pe voi, niște migratori din Asia? Răspunde-mi, maimuță asiatică! Înțelegi de ce nu aveți voi liniște? NU MAI CEREȚI PĂMÂNTUL ALTORA ȘI O SĂ AVEȚI LINIȘTE! Punct. Acesta este răspunsul. De-asta nu suport românii ardelenii steagul unguresc sau secuiesc. Dacă și românii din acel sat cereau alipirea cu România, nu mai era nici un steag nicăieri.
3 -5
Nistor Claudiu
12 feb 17:06
11 Asiaticule, ți-am pus o întrebare. Fii bărbat și răspunde, nu te ascunde, că astfel te dai de gol! Aștept, aștept...
1 -2
Nistor Claudiu
12 feb 23:49
9 Maimuță asiatică, NU ai coloană vertebrală! Bine, eu știam asta, știau și toți românii... Ai dat minus la comentariul meu, deci l-ai văzut. Însă, nu mi-ai răspuns pentru că nu aveai răspuns! Sunteți ciuma Europei, unde locuiți voi apar problemele, vreți să dați afară din casa lui pe om. Mai bine e să locuiască omul cu vecini țigani decât cu voi! Mă rog, e aproape totuna, așa că... Fii bărbat, asiaticule, și răspunde la întrebare!!! Curvă penală de pe centură, asta ești!
17 -5
tommy
12 feb 11:10
Unde exista civilizatie, exista si toleranta.
Răspunde
4 -7
Nistor Claudiu
12 feb 17:04
2 Nu face pe prostul, Tommy Boy! Când or să ceară românii să se alipească cu România, în secunda doi va dispărea steagul românesc de-acolo. Despre asta e vorba. Voi nu aveți nimic de-a face cu civilizația! Voi ați fost imperiu, nu românii, voi ați cotropit teritorii, nu românii, voi vreți să furați pământul altora, nu românii! Dacă te ții civilizat, răspunde-mi tu la întrebare: cum îi aburiți pe toți vecinii voștri de la care vreți să furați pământ? Erau TOATE locurile goale, pustii? Arată-mi un vecin de-al vostru de la care nu vreți să furați ceva! UNUL singur!
Comentariu ascuns datorită voturilor negative ale vizitatorilor. Click aici pentru vizualizare.
14 -1
decebal
12 feb 11:20
1 E mai rau, pt ca steagul romanesc e al unei tari adica oficial
Afișează mai multe comentarii
print