Cele mai importante şi mediatizate dosare din ultimii doi ani, care îi privesc pe Adrian Năstase, Dinu Patriciu, George Copos şi alţii au eşuat lamentabil când au ajuns în instanţă. Inculpaţii nici n-au mai dat
explicaţii judecătorilor pentru acuzaţiile aduse, pentru că avocaţii au găsit diferite nereguli în construcţia anchetelor. Este vorba de şase dosare, care au costat, până acum, statul român, multe sute de milioane de lei.
În urmă cu mai bine de un an, procurorii DIICOT şi DNA anunţau, cu surle şi trâmbiţe, că lucrează la dosarele importante ale unor cunoscuţi oameni de afaceri şi chiar demnitari.
Presa i-a putut vedea, chiar în acest loc, în spatele Parchetului General, pe Dinu Patriciu, Ovidiu Tender sau Marian Iancu cu cătuşe la mâini. Presupuse probe în dosarele RAFO sau Rompetrol i-au determinat pe procurori să-i aresteze. Judecătorii i-au pus în libertate, iar până azi dosarele n-au mai ajuns să fie judecate pe fond
Cam la fel s-a întâmplat şi la Departamentul Naţional Anticorupţie. Fostul premier Adrian Năstase a făcut nenumărate drumuri la sediul DNA, iar mătuşa Tamara a devenit o adevărată vedetă.
Anul trecut, Adrian Năstase era invitat permanent la DNA pentru a da lămuriri în dosarul Zambaccian. Mass media a urmărit cu mare atenţie ceea ce părea să fie primul dosar serios de mare corupţie.
Ancheta a luat însă o altă turnură la Curtea Constituţională. Judecătorii au decis că procurorii trebuiau să ceară avizul unei comisii prezidenţiale de la Cotroceni pentru urmărirea penală a fostului premier. Aceeaşi observaţie a fost folosită, ca precedent, şi în alte dosare importante şi la fel de mediatizate: Dosarul Mătuşa Tamara, unde tot Adrian Năstase era principal inculpat, acuzaţiile de evaziune fiscală împotriva lui George Copos în dosarul Loteria şi celebrele arme de vânătoare ale social-democratului Şerban Mihăilescu.
Toate cele şase dosare, care au costat sute de milioane de lei, vor fi reluate, filă cu filă, declaraţie cu declaraţie, de procurorii DIICOT şi DNA.
Şase dosare de mare corupţie vor fi reluate de către procurorii DIICOT şi DNA
PUBLICAT
Joi, 15 Noiembrie 2007 19:19
ACTUALIZAT
Joi, 15 Noiembrie 2007 19:19
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din JUSTIŢIE







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M