Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Şase dintr-o lovitură. Cine sunt noii miniştri ai Guvernului Boc

Şase miniştri remaniaţi, şase miniştri propuşi să îi înlocuiască. Gheorghe Ialomiţianu, Ion Ariton, Valerian Vreme, Ioan Botiş, Anca Boagiu, Valeriu Tabără sunt cei şase noi miniştri ai Guvernului Boc, desemnaţi după şedinţa de Colegiu Director al PDL. Primii patru sunt cvasi-necunoscuţi, ultimii doi se întorc la şefia ministerelor după 10, respectiv 16 ani.

Gheorghe Ialomiţianu este noul ministru al Finanţelor
Gheorghe Ialomiţianu este noul ministru al Finanţelor / FOTO: Camera Deputaţilor
Ion Ariton este noul ministru al Economiei
Ion Ariton este noul ministru al Economiei / FOTO: Senatul României
Boc a schimbat şase miniştri dintr-un foc
Boc a schimbat şase miniştri dintr-un foc / FOTO: Grup RC

 

Desemnat ministru de Finanţe în locul independentului Sebastian Vlădescu, Gheorghe Ialomiţianu este un politician destul de puţin cunoscut. Vicepreşedinte al Comisiei de buget, finanţe şi bănci, Ialomiţianu are 51 de ani, este deputat de Braşov şi a terminat Universitatea de Vest din Timişoara, fiind doctor al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca. Aflat la primul mandat de parlamentar, Ialomiţianu a fost director la Finanţe în Braşov.

Ion Ariton, fost prefect de Sibiu, cu un trecut controversat


Nici înlocuitorul lui Adriean Videanu la şefia Ministerului Economiei, Ion Ariton, nu e tocmai celebru. De profesie economist, Ariton a lucrat vreme de 10 ani la Petrom, până în 2003, pentru ca, în perioada 2005-2007, să fie numit prefect al judeţului Sibiu. A fost practic momentul în care Ariton a intrat în planul secund al politicii mari. Înlocuit din funcţie de Guvernul Tăriceanu după ce PD a fost exclus de la guvernare, Ariton s-a judecat cu Executivul şi şi-a câştigat scaunul în instanţă. Ce-i drept, după ce ajunsese senator pe listele PDL în toamna lui 2008. Din decembrie 2008 este preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senatul României. Totuşi, scurta sa carieră de senator nu pare nici ea una încununată de glorie. În dreptul său, pe site-ul instituţiei, nu figurează nicio iniţiativă legislativă.

În urmă cu mai mulţi ani, Ariton a fost implicat, potrivit presei locale, într-un megascandal legat de jobul la Petrom. A fost cercetat într-un dosar pentru o gaură uriaşă în gestiunea Petrom Sibiu, dar a primit în cele din urmă neînceperea urmăririi penale.

Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Timişoara, Ariton are trei imobile în judeţul Sibiu şi este acţionar la Banca Carpatica, controlată de omul de afaceri sibian Ilie Carabulea.

Vreme de la Comunicaţii


Deputatul Valerian Vreme este şi el la fel de necunoscut. Vreme îi ia locul lui Gabriel Sandu la Comunicaţii şi este considerat un apropiat al lui Theodor Stolojan. Deputatul Valerian Vreme a făcut lobby pentru pasapoartele biometrice anul trecut într-o întâlnire cu reprezentanţi al clerului din Oneşti. Printre propunerile sale legislative pe domeniul comunicaţiilor se numără o lege privind măsurile de securitate ale sistemelor informatice şi o alta privind interoperabilitatea sistemelor informatice. Valerian Vreme a declarat că nu susţine măsura majorării TVA, susţinând tăierea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%. Valerian Vreme este de profesie inginer şi a fost membru al Consiliului Local Oneşti până în decembrie 2008. Din decembrie 2007 este vicepreşedinte al PD-L Oneşti şi membru în BJ PD-L Bacău. În 2001 a fondat clubul ROTARY Oneşti.

Botiş, protejatul lui Oltean de la Muncă



Venind din judeţul dominat de vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, deputatul Ioan Botiş intră şi el în galeria de succes a miniştrilor necunoscuţi ai noului Guvern Boc. În vârstă de 43 de ani, Botiş este de profesie inginer, doctorand, a fost viceprimar de Bistriţa între 2001-2004, dar pe listele PSD. Din 2008 este deputat de Bistriţa, adică din fieful vicepreşedintelui PDL Ioan Oltean.


Boagiu se întoarce la Transporturi după 10 ani



Spre deosebire de ceilalţi patru, noul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, şi cel al Agriculturii, Valeriu Tabără, fac parte din categoria consacraţilor în politică.

Considerată de-a lungul timpului una din protejatele lui Traian Băsescu, Boagiu l-a înlocuit pe acesta la şefia Ministerului Transporturilor în vara lui 2000. În acelaşi an a fost aleasă deputat de Bucureşti pentru ca, în perioada 2005-2007, să fie ministra Integrării Europene. În 2004 este aleasă deputat din nou, iar în 2008 senator de Bucureşti. În prezent este vicepreşedinte al Senatului, numele său fiind vehiculat drept posibilă şefă a Senatului, în locul lui Mircea Geoană.

Tabără, ministru după 16 ani


Valeriu Tabără se întoarce la şefia Ministerului Agriculturii după 16 ani, deşi numele său fusese vehiculat ca variantă şi anul trecut. Ce-i drept, atunci fusese desemnat de PUNR, al cărui preşedinte a fost vreme de patru ani. A intrat în 2004 în PD şi se află la al patrulea mandat de parlamentar.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro