Şase demnitari din agenda DNA, la comisia specială de la Cotroceni
Realitatea TV
La Administraţia Prezidenţială, fiecare dintre aceste sesizări va fi discutată în ordinea sosirii. Prima a fost cea care îl priveşte pe Adrian Năstase. Au urmat cele referitoare la cazurile lui Miron Mitrea, Zsolt Nagy, Tudor Chiuariu, Victor Babiuc şi Paul Păcuraru.
Patru dintre aceştia nu sunt doar foşti sau actuali miniştri, ci şi deputaţi sau senatori în funcţie. Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, în baza căreia s-a solicitat avizul, prevede o procedura specială în situaţia acestei duble calităţi. Dacă acel membru al Guvernului este şi parlamentar, ministrul Justiţiei sau, după caz, premierul va solicita camerei competente să declanşeze procedura de începere a urmăririi penale.
Unii profesori de Drept consideră că, după modificarea Constituţiei din 2003, se poate considera necesar un aviz din partea camerelor Parlamentului numai în cazul percheziţiei ori al arestării.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Elena Udrea apare într-un clip care...
Gropi adânci pe drumurile din România
Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila
Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...








Feedback

