În momentul în care i-au observat pe oamenii legii, braconierii au
aruncat în apă uneltele, dar şi pestele capturat. Pescarii ilegali au
fost depistaţi pe lacul Belciug, de pe Braţul Sfântul Gheorghe, o zonă
strict protejată, unde nu ar trebui să ajungă decât specialiştii care
supraveghează aria.
"Zonele protejate nu sunt atât de accesibile", a declarat consilierul Marian Mihalcea, de la Administraţia Rezervaţiei Delta
Dunării.
"Ducem o luptă destul de mare cu aceşti aşa-zişi pescari, de fapt braconieri, deoarece ei se acoperă cu acte, respectiv permise de
pescar", a precizat comisarul şef Costel Ifrim, Garda de Mediu, Tulcea.
Cei şase braconieri s-au ales cu dosare penale şi riscă până la cinci
ani de închisoare. Specialiştii atrag însă atenţia ca braconajul şi
pescuitul electric pot duce la dispariţia anumitor specii. Odată atinsi
de curentul electric, peştii îşi pierd şi capacitatea de reproducere.
Şase braconieri au fost prinşi într-o zonă strict protejată din Delta Dunării
PUBLICAT
Vineri, 14 Noiembrie 2008 11:56
ACTUALIZAT
Vineri, 14 Noiembrie 2008 12:32
SURSA
Realitatea TV
Şase pescari care braconau în zona strict protejată din Delta Dunării au fost prinşi de comisarii Administraţiei Rezervaţiei şi cei de la Garda de Mediu. Bărbaţii aveau asupra lor atât plase monofilament, interzise de lege, dar şi un aparat electric improvizat pe care îl foloseau pentru a prinde peştele.
Citeşte totul despre:
braconieri, Delta Dunării, dosar penal, Garda de Mediu, ilegal, pescuit, plase LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din MEDIU
20 Mai, 23:52
18 Mai, 14:46







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M