"Vreau să mă lupt pentru o fiscalitate ecologică" în Europa, a declarat şeful statului francez în ajunul preluării de către Franţa a mandatului de şase luni la preşedinţia UE. "Nu este normal ca, atunci când vreţi să cumpăraţi o maşină ecologică, să vă coste mai scump decât o maşină poluantă. Nu este normal ca atunci când construiţi un apartament sau o casă ce economiseşte energie să vă coste mai scump decât atunci când construiţi o casă ce nu favorizează economia" de resurse, a declarat preşedintele francez la canalul public de televiziune France 3.
"Prin urmare, voi propune ca tot ceea ce este ecologic, în special imobilele de înaltă calitate pentru mediu, să aibă un TVA de 5,5%", a spus Sarkozy. "Este o luptă pe care o voi duce", a promis şeful statului francez, care a recunoscut însă că nu speră să obţină rezultate înainte de încheierea preşedinţiei franceze.
Schimbarea climatică se numără printre priorităţile lui Sarkozy pentru cele şase luni cât Franţa se află la cârma Uniunii Europene.
Franţa vrea ca până în decembrie, la încheierea mandatului la preşedinţia UE, să ajungă la un acord asupra ansamblului de măsuri referitoare la mediu, regrupate sub numele de "pachetul climă-energie".












Aboneaza-te la tag-urile:


Feed

