Sarkozy în ascensiune. În Turul Franţei

Zi de pauză în Turul Franţei, dar tensiunea este palpabilă, fiindcă se pregăteşte o a doua ascensiune a vârfului Tourmalet, de data aceasta pe versantul dinspre pasul Sainte Marie de Campan. Despre joi, 21 iulie, se spune că este ziua decisivă în Marea Buclă 2010, asta şi pentru că sosirea este în urcare, după care se coboară din Pirinei.

Este pentru a 72-a oară în istoria Le Tour când se escaladează miticul vârf şi pentru a treia oară, de când e preşedinte, când Nicolas Sarkozy se alătură caravanei. După ce a fost ales, în 2007, el a fost pe ultimii kilometri ai etapei a 9-a, între Val d'Isère şi Briançon, iar anul trecut a fost pe traseul etapei a 17-a, între Bourg Saint Maurice şi Grand Bornand. Îşi anunţase prezenţa şi în 2008, dar a trebuit s-o anuleze, din cauză că trebuia să participe la votul unei reforme a Constituţiei.

Impopular printre compatrioţi, un sondaj recent relevând că 61 % dintre francezi având o părere negativă despre el, Sarkozy îşi reînnoieşte de fiecare dată când vine în Tur susţinerea faţă de organizatori în lupta contra dopajului, iar anul trecut şi-a exprimat public admiraţia pentru contestatul mare campion Lance Armstrong, cu care în octombrie 2009 avea dealtfel să ia masa, la Palatul Elysee. În etapa de joi, de la Pau, câştigătorul de anul trecut, Alberto Contador, pleacă îmbrăcat în tricoul galben, el devansându-l cu opt secunde pe luxemburghezul Andy Schleck şi două minute pe Samuel Sanchez.

Ziua de pauză a fost prilej de analize statistice, relevându-se astfel că distanţele parcurse de rutieri au scăzut progresiv în timp. Astfel, dacă Turul din 1926 măsura 5.745 km, în 1967 fuseseră deja tăiaţi 1.000 km (4.779 km), iar două decenii mai târziu se alergau 4.231 km. Anul 1992 găsea Marea Buclă cu 3.983 km, pentru ca ediţia din acest an să aibă 3.642 km.

Anul 1924 a avut cea mai lungă etapă Les Sables - Bayonne, 482 km, pe când Le Tour din 1903 a avut două etape de peste 450 km: Paris - Lyon 467 km şi Nantes - Paris 471 km. În 2010 cea mai lungă etapă este Montargis - Gueugnon 227,5 km.

S-a făcut şi o centralizare a celor mai spectaculoase morţi, perioada interbelică fiind acaparată de Francesco Cepeda, fiul unui bogat industriaş spaniol, căruia i s-a spart un pneu pe coborârea Col du Lautaret, el suferind o căzătură violentă care l-a omorât în trei zile. Ceva mai recent, în 1995, Fabio Casartelli s-a izbit violent de astfalt pe coborârea de la Col du Port D'Aspet.

În ceea ce priveşte vitezele, cea mai bună medie pe Tur a avut-o Lance Armstrong, în 2005 (41,654 km/oră), cea mai bună medie pe etapă o are, din 1999, Mario Cipollini (50,355 km/oră), iar cu cea mai mare viteză la sprintul final a fost înregistrat Mark Cavendish, anul trecut (74,22 km/oră). Dacă Lance Armstrong are cele mai multe ediţii câştigate, şapte, legendarul belgian Eddy Merkx rămâne liderul victoriilor de etapă, 35, şi a petrecute cele mai multe zile îmbrăcat în tricoul galben, de lider al Turului, 111.

Între statisticile amuzante, trebuie amintită una referitoare la dieta de dinaintea etapelor a cvintuplului câştigător al Le Tour (între 1957 şi 1964), Jacques Anquetil. Preponderent aceasta era alcătuită din şampanie (în jur de 60 %), în procente mai mici fiind fructele de mare (20 %), femeile şi amfetaminele (câte 10 %).

În istoria sa, Le Tour s-a confruntat şi cu proteste ale rutierilor, în 1966 caravana protestând împotriva testelor anti-doping, 62 dintre ei s-au dus să înoate în Mediterana, protestând astfel împotriva condiţiilor de concurs, iar în 1998 rutierii s-au aşezat pe jos protestând faţă de afacerea de dopaj Festina.

Între trişorii notorii ai Marii Bucle, se remarcă Gustave Garrigou, suspectat de a-şi fi otrăvit un rival în 1911, când a şi câştigat Le Tour, iar Henri Gauban s-a agăţat de tren în 1906, ca să parcurgă mai rapid distanţa de 416 km dintre Nancy şi Dijon.