Întrebat dacă Puterea şi Opoziţia ar putea controla Biroul Permanent al Senatului pe rând, în următoarele sesiuni, Ilie Sârbu precizează că s-a discutat şi despre această variantă.
"E o propunere care s-a făcut: doi cu doi, adică două sesiuni noi, două sesiuni ei. Mai e una pe care au făcut-o ei: trei cu unu, adică trei ei şi una noi. Dar eu vă dau în scris şi ne putem auzi în acel moment că nu va trece o lună sau două şi ei vor pierde majoritatea, poate chiar săptămâna viitoare. Şi atunci, ce facem, iarăşi negociem, iarăşi întoarcem totul, pentru că a vrut PDL-ul să calce în picioare o cutumă, care a mers 20 de ani? A încălcat un articol al Constituţiei, care spune clar că toate aceste funcţii se dobândesc în baza algoritmului politic dobândit în alegeri, nu prin trădări şi plecări de la un partid la altul", afirmă Sârbu.
Sârbu: Puterea va pierde majoritatea la Senat, poate chiar săptămâna viitoare
"Nu va trece o lună şi coaliţia de guvernare va pierde majoritatea în Senat", a spus la RFI liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu. El apreciază că schimbarea majorităţii s-ar putea produce "chiar săptămâna viitoare". Sârbu susţine că există "suficienţi" parlamentari ai Puterii, care "stau pe gânduri".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M