Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Sârbii kosovari ameninţă cu independenţa. Priştina ameninţă cu forţa

Guvernul kosovar albanez a anunţat comunitatea internaţională că va folosi forţa în cazul în care zonele din nordul Kosovo, locuite de sârbi, îşi vor declara independenţa, relatează B92.

Nordul Kosovo-ului e locuit de sârbi care nu recunosc legitimitatea statului cu capitala la Priştina.
Nordul Kosovo-ului e locuit de sârbi care nu recunosc legitimitatea statului cu capitala la Priştina. / FOTO: Grup RC

Ministrul kosovar de interne, Bajram Redzepi, a declarat, într-un interviu pentru cotidianul belgrădean Danas că, în cazul "secesiunii", Priştina este "gata să reacţioneze, inclusiv printr-o reacţie armată, pentru a proteja integritatea teritorială" a Kosovo.

În plus, Redzepi a afirmat că "cei care vor decide o astfel de mişcare vor fi arestaţi". Redzepi a mai afirmat că Misiunea NATO în Kosovo (KFOR), Misiunea Uniunii Europene (EULEX ) şi Biroul Civil Internaţional condus de Peter Feith au fost anunţate în legătură cu un astfel de scenariu şi le-a fost cerut ajutorul, astfel încât lucrurile să nu evolueze în acest sens.

Cu toate acestea, Redzepi a declarat vineri, într-un comunicat, că "folosirea armelor" nu a fost menţionată în interviul pentru Danas.

Declaraţiile ministrului de interne de la Priştina intervin după ce o grupare necunoscută, care s-a prezentat drept "Alianţa Muncipalităţilor din Provincia Autonomă Kosovo şi Metohia", a dat publicităţii o declaraţie dezbătută pe larg de presa de limbă albaneză din Priştina şi de politicienii locali, în care anunţă că va proclama partea de nord a provinciei "independentă".

Deocamdată, nu există informaţii în legătură cu autorii textului.

Nordul Kosovo este locuit în majoritate de sârbi, care nu recunosc declaraţia unilaterală de independenţă a guvernului de la Priştina, din 17 februarie 2008, şi continuă să fie loiali Belgradului.

La rândul său, ministrul sârb pentru Kosovo a declarat că documentul a fost făcut de "persoane iresponsabile" şi le-a cerut sârbilor din Kosovo să nu răspundă la provocări care vin "de la Priştina şi deopotrivă de la persoane iresponsabile din cadrul comunităţii sârbe".

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro