Fenomenul Kosovo a început să producă efectul de domino în fosta Iugoslavie. Parlamentul Republicii Srpska, entitatea sârbă din componenţa Bosniei-Herzegovina, a proclamat ieri seară dreptul la independenţă, pe baza a ceea ce sârbii au numit "precedentul Kosovo".

Autorităţile de la Banja Luka ar urma, astfel, să organizeze un referendum pe această temă. Rezoluţia privind dreptul la independenţă a fost adoptată de deputaţii sârbi bosniaci cu o majoritate zdrobitoare de voturi. "Dacă un număr semnificativ de membri ONU, în special dintre statele Uniunii Europene recunosc independenţa Kosovo, Adunarea (Republicii Sârbe) consideră că e vorba de un precedent în recunoaşterea dreptului la autodeterminare, inclusiv dreptul la secesiune", afirmă textul rezoluţiei.

Bosnia-Herzegovina este formată, după sfârşitul războiului interetnic dintre 1992 şi 1995, din Republica Sârbă şi Federaţia Croato-Musulmană. Cele două entităţi au instituţii statale proprii, autorităţile federale de la Sarajevo fiind, de fapt, foarte fragile.

Analogia dintre cazul Kosovo şi Republica Srpksa, invocată de parlamentul de la Banja Luka, a fost respinsă imediat de comnunitatea internaţională. Înaltul reprezentant al Uniunii Europene în Bosnia a calificat ca iresponsabile apelurile politicienilor din Republica Srpska şi a declarat că integritatea teritorială a Bosniei nu poate fi nicidecum pusă la îndoială. Analiştii politici precizează că, spre deosebire de Kosovo, aspiraţiile spre independenţă ale comunităţii sârbilor bosniaci nu beneficiază de susţinerea Statelor Unite şi a Uniunii Europene.