Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Sarah Palin, comediant pentru o noapte la Jay Leno

Fosta candidată la vicepreşedinţia Statelor Unite a apărut în emisiunea Tonight Show, unde s-a ţinut de glume fără să şi le fi notat în palmă.

Sarah Palin: vânătoare, star TV, comediant, dar nu vicepreşedinte. / FOTO: topnews.in
Sarah Palin: vânătoare, star TV, comediant, dar nu vicepreşedinte. / FOTO: topnews.in

Primul Tonight Show de la revenirea lui Jay Leno a beneficiat marţi de aportul unei "noi doamne-comediant din Wasilla, Alaska", după cum a prezentat-o amfitrionul emisiunii pe invitata sa, nimeni alta decât Sarah Palin.

Fosta guvernatoare de Alaska şi parteneră de candidatură la Casa Albă a lui John McCain a ţinut monologul pe care de obicei îl ţine Leno, încercându-şi mâna la câteva poante.

Prima persoană luată peste picior de Sarah Palin a fost ea  însăşi. Ex-guvernatoarea şi-a "donat" palma ca spaţiu pentru notiţele lui Jay Leno, amintind astfel de incidentul când a Palin a fost surprinsă că-şi scrisese în palmă ca şcolarii ideile principale în timpul unui discurs, scrie LATIMESBLOGS.

"Alaska a atât de diferită de Los Angeles. Aici, când oamenii au o privire îngheţată, ştiu că li se trage de la botox", a spus Palin. "E atât de cald şi de frumos aici. La mine acasă e frig de tot, cinci grade sub rata de popularitate a Congresului", a glumit autonumita "pitbul cu ruj", potrivit blogului Politicalticker de pe CNN.

O săgeată s-a îndreptat, indirect, şi spre Tina Fey, cea care face carieră imitând-o la saturday Night Live. "Am fost foarte ocupată. Am avut o apariţie în Las Vegas, la Legends Show, jucând-o pe Tina Fey".

Următoarea glumă, către numărul doi din administraţia Obama, Joe Biden: "Adevărul e că mă bucur că nu sunt vicepreşedinte. N-aş ştii ce să fac cu atâta timp liber".

Publicul a părut să fie amuzat de glumele femeii politician republican, iar Jay Leno l-a bătut la rating pe rivalul săr, David Letterman care l-a avut invitat pe Mitt Romney, un alt republican de top, scrie blogul Wilshire and Washington.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro