Conform unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Maramureş, o echipă mixtă, formată din poliţişti ai IJPF Maramureş, în cooperare cu Garda Financiară - Secţia Judeţeană Arad, sub coordonarea procurorului DIICOT - Structura Centrală, a identificat la sediul unei firme din Simand, administrată de D.C., I.R., şi L.C., şapte utilaje, în valoare de peste 550.000 de euro, despre care poliţiştii de frontieră maramureşeni deţineau informaţii că sunt furate din străinătate.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că utilajele în cauză au fost furate din Italia şi comercializate în România de către membrii unei grupări infracţionale formată din cetăţeni italieni şi români.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru iniţiere sau constituire ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi complicitate la furt.
Utilajele de mare tonaj, fabricate în anul 2009, în valoare de peste 550.000 euro, au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor. Ancheta în acest caz este continuată de către procurorul DIICOT-Structura Centrala şi poliţişti de frontieră din cadrul IJPF Maramureş delegaţi, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
Utilaje furate din Italia, în valoare de 550.000 euro, descoperite de poliţiştii maramureşeni
Şapte utilaje de mare tonaj despre care există informaţii că au fost furate din Italia, în valoare de 550.000 de euro, au fost descoperite, vineri, de poliţiştii e frontieră maramureşeni, la sediul unei firme din localitatea arădeană Simand.
Şapte utilaje furate din Italia, în valoare de 550.000 euro, descoperite de poliţiştii maramureşeni / FOTO: bzi.ro







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M