Şapte persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite în urma unei explozii care a avut loc, marţi dimineaţă, în localitatea prahoveană Breaza, din cauza unei acumulări de gaze într-o locuinţă.

Explozia s-a produs în jurul orei 5.30, când unul dintre membrii familiei a încercat să aprindă lumina. Şase dintre cele şapte persoane rănite au fost spitalizate. Un bărbat de 37 de ani şi o fetiţă de 10 ani au fost aduşi la Bucureşti pentru că starea lor este mai gravă. În imobilul în care s-a produs deflagraţia mai locuiau doi bătrâni, care nu au fost răniţi.

Cauza exploziei este, din primele cercetări, acumularea de gaze. Muncitorii de la Distrigaz au descoperit că două conducte îmbinate s-au deplasat şi au produs o scurgere de gaze, aşa că alimentarea cu gaz a fost întreruptă pe trei kilometri.

Casa nu mai poate fi locuită deoarece peste 50% din imobil a suferit deformări mecanice, iar 50 de metri pătraţi din acoperiş au ars.

Firmei distribuitoare de gaz din Breaza a declanşat o anchetă în acest caz, potrivit inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Marian Burloi.