Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Şapte oameni au murit din cauza infecţiilor acute respiratorii în ultimele săptămâni

Un nou val de viroze face victime în rândul românilor. Şapte oameni au murit săptămâna trecută din cauza pneumoniei, iar peste 15.000 au fost dignosticaţi cu această afecţiune. Dintre aceştia mai bine de 2.500 au fost internaţi în spital.

Foto: RTV
Foto: RTV

Datele Ministerului Sănănăţii arată că, doar într-o singură săptămână, aproape 55.000 de români au fost diagnosticaţi cu infecţii acute respiratorii. Totuşi, putem răsufla uşuraţi pentru că Institutului Cantacuzino nu a izolat nicio tulpină de virus gripal.

Conform unui raport al Ministerului Sănătăţii infecţiile respiratorii au crescut cu aproape 10% faţă de începutul lunii. Pacienţii cu infecţii respiratorii şi pneumonii sunt în general copiii de până la 14 ani, dar şi bătrâni.

Cele mai multe infecţii respiratorii acute au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud, Iaşi şi Covasna, principalele victime fiind copiii cu vârste până în patru ani. Pneumoniile au afectat grav judeţe Bistriţa-Năsăud, Iaşi şi Gorj. De această dată cei mai expuşi au fost vârstnicii de peste 65 de ani.

În judeţul Prahova, virozele respiratorii au provocat decesul a şase persoane.

Primele două decese, cauzate de pneumonie, s-au înregistrat la finalul lunii septembrie. Atunci, un bebeluş şi un bătrân au murit din cauza răcelilor puternice. Reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică Prahova au precizat că alte patru persoane au decedat în ultimele zile din cauza bolilor respiratorii.

Medicii îi sfătuiesc pe români să se vaccineze antigripal cât mai repede, să consume multe fructe şi legume, să se îmbrace corespunzător temperaturilor înregistrate şi să evite aglomeraţiile.

Până în prezent, peste un milion de români au fost vaccinaţi antigripal prin campania derulată de Ministerul Sănătăţii.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro