Conform sondajului, 15% dintre respondenţi susţin că şeful e cel care nu ar face faţă rocadei şi peste 8% preferă să nu îşi mărească aria de responsabilităţi, fiind deja prea ocupaţi sau dorind să evite asumarea unor riscuri ce pot duce la pierderea jobului.
“Dacă ar fi CEO pentru o zi în compania în care lucrează aproximativ 41% dintre angajaţi ar crea o politică mai bună de avansare şi de mobilitate între departamente”, spun realizatorii sondajului.
În acelaşi timp, 34% dintre angajaţi ar crea o politică mai bună de beneficii pentru angajaţi şi peste 20% ar oferi o mai mare flexibilitate în programul de lucru, precum şi posibilitatea de a lucra de acasă. Doar 5% ar mari bugetul departamentului în care activează acum.
”Sondajele reflectă o creştere a toleranţei angajaţilor faţă de feedbackul şi acţiunile managerului, precum şi dorinţa acestora ca în companiile în care activează să existe o politică mai flexibilă în privinţa mobilităţii angajatului între departamente precum şi o politică mai bună de avansare în cadrul structurii”, adaugă realizatorii studiului.
Datele mai arată că peste 45% dintre respondenţi nu şi-ar părăsi actualul loc de muncă din cauza şefului, indiferent de reacţiile lui.
Potrivit sondajului, 23% dintre angajaţi ar renunţa la job dacă activitatea lor ar fi evaluată constant ca fiind slabă şi 17% s-ar da bătuţi dacă ar fi vorbiţi de rău atunci când nu sunt de faţă.
“O parte dintre angajaţi par a fi influentaţi de condiţiile economice actuale şi de un anumit grad de nesiguranţă de pe piaţa locurilor de muncă, aceştia preferând să evite situaţiile riscante care pot conduce la pierderea jobului”, explică reprezentanţii BestJobs.
Sondajul a fost realizat pe un eşation de peste 5.800 de angajaţi.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M