Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Şapte din zece angajaţi primesc prime de sărbători, deşi ar prefera asigurări de sănătate

Aproape trei sferturi dintre angajaţii din Bucureşti şi 65% dintre cei din marile oraşe ale ţării primesc ca beneficii din partea angajatorilor prime - de sărbători, de concediu, de tip al 13-lea salariu -, deşi ei şi-ar dori mai degrabă asigurări private de sănătate, potrivit unui studiu.

Foto: sxc.hu
Foto: sxc.hu

Un sfert dintre angajaţii din Bucureşti şi mai mult de o cincime dintre cei din marile oraşe din ţară îşi doresc o asigurare privată de sănătate printre beneficiile oferite de angajator. După prime, în topul beneficiilor oferite de angajatori se află tichetele de masă sau cele de tip cadou, 57% dintre salariaţii bucureşteni şi mai mult de jumătate dintre cei din afara Capitalei primind astfel de beneficii.

Bonusurile pentru performanţă sunt mai des folosite de angajatorii din Bucureşti, numărul lor fiind dublu faţă de cele acordate de angajatorii din ţară, potrivit aceluiaşi studiu. Urmează telefonul mobil, cursurile de pregătire profesională, maşina de serviciu, "team-building"-urile, pensia privată facultativă şi asigurarea medicală.

Conform studiului, primele şi tichetele de masă sau cele cadou se oferă mai ales salariaţilor din sistemul de stat, în vreme ce bonusurile pentru performanţă, telefonul mobil, training-urile, maşina de serviciu şi "team-building"-urile se oferă în special în companiile private.

Potrivit aceluiaşi studiu, angajaţii din Bucureşti îşi schimbă locurile de muncă mai des decât cei din ţară. Astfel, un bucureştean îşi petrece în medie  6,68 ani la un loc de muncă, în vreme ce un angajat din afara Capitalei rămâne, în medie, la acelaşi loc de muncă timp de 7,7 ani.

De asemenea, angajaţii de la instituţiile de stat rămân la acelaşi loc de muncă în medie zece ani, în timp ce angajaţii companiilor private din Bucureşti îşi petrec circa cinci ani la un loc de muncă, iar cei din alte oraşe din ţară aproximativ şase ani.

Conform studiului, femeile sunt mai fidele locului de muncă decât bărbaţii, iar după 36 de ani angajaţii tind să devinămai stabili din punct de vedere profesional. Cele mai multe schimbări în ce priveşte locul de muncă se întâlnesc la angajaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani.

Persoanele care profesează în domeniul în care au absolvit studiile sunt tentaţi să păstreze mai mult timp un loc de muncă. Astfel, în Bucureşti aceştia rămân la un loc de muncă în medie opt ani, iar în ţară zece ani. Pe de altă parte, cei care nu profesează în domeniul pentru care s-au pregătit au o medie de 5,56 la anii petrecuţi la un loc de muncă în Bucureşti şi 5,47 în marile oraşe din teritoriu.

Studiul a fost realizat de Mednet Marketing Research Center şi publicaţia Media Xprimm în perioada 1-15 septembrie pe un eşantion de 374 de respondenţi din Bucureşti şi 388 salariaţi din oraşe cu mai mult de 100.000 de locuitori.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro