Săptămâna politică se anunţă extrem de agitată. Parlamentul ar putea lua o decizie cu privire la suspendarea preşedintelui României. Curtea Constituţională ar trebui să dea publicităţii, zilele acestea, motivaţia deciziei pe care a luat-o cu privire la cererea de suspendare a şefului statului.

Săptămâna politică ce începe stă sub semnul suspendării preşedintelui. Toate acţiunile politice ale acestor zile sunt legate mai mult sau mai puţin de acest lucru. Declicul îl va da Curtea Constituţională care, potrivit preşedintelui Senatului Nicolae Văcăroiu, ar trebui să trimită mâine sau poimâine Parlamentului motivaţia avizului negativ pe care l-a dat cererii de suspendare a şefului statului.

Potrivit calendarului prezentat de Văcăroiu, în aceste condiţii, miercuri sau joi, Parlamentul ar putea fi convocat în şedinţă comună pentru a dezbate cererea de supendare.

Între timp, partidele îşi fac calcule. Mai precis, PSD trebuie să convingă parlamentarii proprii, dar şi pe ai altor formaţiuni să voteze pentru suspendarea preşedintelui. Şi în PSD, dar şi în PC există persoane care ar intenţiona să voteze împotriva suspendării. În plus, PRM şi-a nuanţat poziţia spunând că se mai gândeşte cum va vota.

Partidele mai au o problemă. Găsirea unor candidaţi viabili pentru funcţia de preşedinte al ţării în cazul în care Parlamentul decide suspendarea şefului statului şi acesta demisionează aşa cum a declarat ziarului Cotidianul.

Curtea Constituţională ar trebui să mai ia o hotărâre importantă. Este vorba despre decizia cu privire la numărul de voturi cu care Parlamentul aprobă convocarea unui referendum pe tema votului uninominal. Preşedintele Traian Băsescu aşteaptă de aproape două luni un răspuns al Legislativului pe această temă, dar din cauza unor neconcordanţe constituţionale, cele două Camere nu au putut lua o decizie în acest sens.