Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Şanse mici de angajare şi în 2012. Doar una din cinci firme face recrutări

Doar 20% dintre firmele de pe piaţa locală vor face angajări în primele trei luni ale anului viitor. Cele mai multe locuri de muncă vacante vor fi în comerţ, industria prelucrătoare şi administraţie publică, arată un studiu.

19% dintre angajatorii europeni caută să-şi soluţioneze deficitul de personal recrutând forţă de muncă din alte state
19% dintre angajatorii europeni caută să-şi soluţioneze deficitul de personal recrutând forţă de muncă din alte state

La nivel naţional, 64% dintre angajatori susţin că nu estimează modificări în politica lor de angajare, 14% dintre ei vor face concedieri şi doar 20% estimează că vor creşte volumul angajărilor, potrivit studiului privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă în 2012 realizat de firma de recrutare Manpower.

Astfel, firmele care au nevoie de personal sunt cele din comerţ, industria prelucrătoare, finanţe, asigurări, servicii imobiliare, servicii de afaceri, transport, comunicaţii, construcţii, industria prelucrătoare, dar şi administraţia publică.

“Intenţiile de angajare se menţin la un nivel pozitiv. Cu toate acestea, planurile de angajare se vor diminua, probabil, în primele trei luni ale anului”, spune Valentin Petrof, Country Manager al ManpowerGroup România.

Conform studiului, intenţiile de angajare în rândul companiilor din România au scăzut cu cinci puncte procentuale în comparaţie cu ultimul trimestru al acestiui an. Totuşi, intenţiile de recrutare indică o creştere de opt puncte procentuale faţă de perioada similară a anului trecut.

"O astfel de evoluţie era de aşteptat, dată fiind starea de incertitudine generată de climatul economic actual. Angajatorii sunt nevoiţi să-şi menţină competitivitatea şi deschiderea pe pieţele în care activează, având în vedere fluctuaţia privind cererea pentru produsele şi serviciile lor", adaugă Valentin Petrof.

Potrivit acestuia, până la apariţia unor noi semnale clar pozitive, cel mai probabil angajatorii vor rămâne rezervaţi în ceea ce priveşte angajările şi vor adaugă personal doar atunci când acest lucru este absolut necesar.

Studiul mai arată că angajatorii din şase dintre cele opt regiuni analizate se aşteaptă la o creştere privind nivelul agajarilor în primele trei luni ale anului viitor.

Cele mai optimiste planuri de angajare sunt raportate de angajatorii din Centru şi din Nord-Vest, iar cele mai scăzute intenţii de angajare au fost raportate de firmele din Sud - Est şi cele din Bucureşti şi Ilfov.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro