Sandra Izbaşa nu are niciun titlu mondial şi nici în acest an nu îşi va putea trece unul în palmares. Mai vechea sa accidentare la tendonul lui Ahile îi dă din nou dureri şi a împiedicat-o să facă deplasarea la Tokyo, pentru Campionatele Mondiale de gimnastică. Asta după ce şi ediţia de acum doi ani a ratat-o din cauza aceluiaşi tendon buclucaş, la care a suferit o ruptură parţială, în septembrie 2009.
Izbaşa a fost atunci operată şi a lipsit din competiţii un an, revenind odată cu Mondialele de anul trecut, de la Rotterdam, unde nu a obţinut însă rezultate notabile.
De vineri, spre Japonia
Loturile olimpice de gimnastică ale României pleacă vineri spre Japonia, la Campionatul Mondial.
După accidentarea Sandrei, în lotul feminin al României a fost inclusă Daniela Andrei. Ea va concura alături de Ana Porgras, Cătălina Ponor (are dreptul oficial de a reintra în competiţii începând de sâmbătă), Diana Chelaru, Amelia Racea, Raluca Haidu şi Diana Bulimar (rezervă).
Lotul masculin al României este alcătuit din Flavius Koczi, Cristian Băţagă, Vlad Cotuna, Marian Drăgulescu (are dreptul oficial de a reintra în competiţii începând de sâmbătă), Marius Berbecar, Ovidiu Buidoşo şi Andrei Ursache.
Împreună cu sportivii şi antrenorii români, spre Japonia pleacă şi arbitrii Dan Grecu, Augustin Pop (masculin), Gabriela Robu, Angela Cacoveanu (feminin), precum şi preşedintele FR Gimnastică, Adrian Stoica, în calitate de preşedinte al Comisiei Tehnice a FIG şi secretarul general al FRG, Mircea Apolzan, ca membru al Comisiei Tehnice a UEG.
Campionatul Mondial de la Tokyo se va desfăşura în perioada 7-16 octombrie, fiind cel mai important criteriu de calificare la Jocurile Olimpice din 2012.
Obiectivul României la CM de la Tokyo este obţinerea a una-două medalii, plus o clasare pe locurile 4-6. Primele opt echipe din clasamentul primei zile de concurs, a calificărilor în finalele CM de la Tokyo, vor obţine şi calificarea la JO de al Londra. De asemenea, toţi medaliaţii se vor califica la Olimpiadă. O a doua sesiune de calificare va avea loc între 5-10 ianuarie, la Londra, la turneul preolimpic.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M