Q Magazine vă prezintă un interviu cu un om obişnuit, care povesteşte despre greutăţile vieţii de zi cu zi dar şi despre viitorul care ar putea fi plin de speranţă. Drama ei este drama a sute de oameni care trăiesc limitat şi care sunt nevoiţi să frângă aripile copiilor din cauza lipsei banilor.
Q Magazine: Meseria de miner este departe de a fi una uşoară. Cu toate acestea, oamenii din Roşia Montană au cu totul altă viziune asupra ei, mai ales că este vorba, în primul rând, despre tradiţie. Cum aţi descrie dumneavoastră această meserie?
Sanda Lungu: Din câte ştiu de la tatăl meu, era ceva minunat. Tata nu a fost de la Roşia, a fost de la Râmnicu Sărat. Dar atâta pasiune a pus în ceea ce a făcut şi cu atâta drag mergea la serviciu. Îmi amintesc că venea acasă uneori atât de obosit dar ne poveste, cu entuziasm, cât a lucrat, cât a înaintat în mină, câţi vagoneţi au scos afară cu minereu. Era o muncă foarte grea, dar în acelaşi timp era atât de frumoasă.
Q: Dar dumneavoastră, cum vedeţi această meserie?
S.L.: Pe mine m-a fascinat întotdeauna pentru că am fost în vizită, în mină, când eram copil. Am intrat puţin, unde m-a dus tata, dar e aşa o senzaţie… De parcă vine cineva să-ţi spună o poveste. Aştepţi să vină cineva să te bată pe umăr să-ţi spună „Uite, acolo este aur!” sau „Uite, cât e de frumoasă meseria!”
Q: Dar este şi grea…
S.L.: În acelaşi timp, da. E ca orice meserie. Dacă îţi place, o faci, indiferent cât este de grea.
Q: V-aţi gândit vreodată să plecaţi în altă ţară la muncă?
S.L.: Am avut ocazia, având rude în Germania. Am fost o săptămână dar n-aş putea să trăiesc în altă parte. N-aş putea! La Roşia m-am născut, mama mea s-a născut la Roşia.
Q: Aveţi însă rude care s-au simţit obligate să plece?
S.L.: Fina mea este la muncă în Spania şi acum trăieşte cu frica zilei de mâine că poate o trimite acasă. Cel mai bine e să vină înapoi acasă, având şansa asta.
Q: Care e relaţia dumneavoastră cu cei care se opun proiectului, în urma difuzării spotului publicitar?
S.L.: Fiecare e liber să aleagă ce vrea. Sunt discuţii, dar eu, personal, nu am avut dispute. Pe internet, au fost multe comentarii răutăcioase şi am fost acuzată de multe lucruri. Noi suntem oricum o familie foarte creştină. Am lucrat, indiferent ce a fost, cinstit şi pe placul lui Dumnezeu. Mi-ar plăcea ca lumea care a comentat atât de răutăcios să mă cunoască.
Q: În prezent, locuiţi şi munciţi la biserică. Ştiu că bisericile, atât cea catolică, cât şi cea ortodoxă, se opun proiectului. Care este poziţia preotului de la biserica dumneavoastră vizavi de faptul că dvs. susţineţi acest proiect?
S.L.: Biserica de la Roşia Montană nu are nimic împotrivă, pentru că este un lucru bun pentru comunitate. Vă daţi seama, dacă nu s-ar deschide mina, oamenii ar pleca. Biserica ar rămâne pustie! Nu i-am cerut opinia preotului nostru, dar nici nu ne putem opune pentru că lumea nu are cu ce să trăiască.
Q: Ce fac oamenii în Roşia Montană astăzi? Cu ce se ocupă?
S.L.: Unii lucrează la curăţenie la mină sau la restaurarea caselor. Toţi vrem locuri de muncă, toţi vrem să muncim. Se mai lucrează în dispensar sau la şcoală, dar oamenii au nevoie de stabilitate.
Q: Ce ştiu roşienii despre proiectul RMGC?
S.L.: Cred că majoritatea este informată pentru că, în caz contrar, n-ar insista atât să se dea drumul la proiect. Eu sunt de părere că totul o să fie bine, pentru că legile de acum sunt drastice. Şi apoi, toată lumea este cu ochii pe Roşia Montană. Proiectul este atât de mediatizat… Mă rog la Dumnezeu, în fiecare seară, să dea drumul la proiect, să am un loc de muncă, să pot să-mi cresc copiii, să pot să-i ţin la şcoală că, de fapt, despre asta e vorba. Vreau să le asigur copiilor un viitor pentru că, de fapt, ei reprezintă viitorul ţării.
Q: Cum va arăta, în viziunea dumneavoastră, Roşia Montană, dacă proiectul nu va fi implementat?
S.L.: Cred că va fi un dezastru! Un dezastru mult mai mare decât cel ecologic despre care vorbesc opozanţii.
Q: Aţi luat în considerare şi eventualele consecinţe nefaste cauzate de cianură?
S.L.: Nu cred în astfel de consecinţe, pentru că cianura nu e la îndemâna oricui. Va fi un bazin şi vor fi containere speciale. Vor fi specialişti care vor lucra cu ea. Cei ce spun altceva, de fapt nu sunt informaţi. Nu-l lasă pe baciul Gheorghe să umble la cianură. Eu am încredere. Am încredere pentru că am văzut câte lucruri bune s-au întâmplat.
Q: Ce lucruri bune s-au întâmplat?
S.L.: S-au restaurat atâtea locuinţe şi s-au făcut terenuri de sport pentru copii. S-a făcut un muzeu, Muzeul Aurului, cu ceramică, opaiţe, tot ce s-a descoperit la săpături, de arheologi.
Q: Cum stă Roşia Montană din punct de vedere turistic?
S.L.: Vin turişti! Au venit, mai ales, de când este foarte mediatizat proiectul. Înainte veneau foarte puţini. Când eram copii şi vedeam o maşină din alt judeţ, sau de Germania, sau de Ungaria era ceva uimitor. Acum vin, întreabă de proiect, vizitează muzeul.
Q: Credeţi că ar fi suficient ca roşienii să trăiască bine dacă s-ar investi în turism, în special, în turismul cultural?
S.L.: Da, dacă s-ar investi în turism. Dar cu ce să investeşti în turism atâta timp cât nu ai bani, nu ai un loc de muncă? Eu aş deschide o căbănuţă la episcopie dar cu ce, dacă eu nu am bani, nu am salariu? Sunt două cabane, una sus, pe munte şi una jos. Au puţine locuri şi nu este suficient. Ca să meargă turismul, trebuie să deschizi hoteluri, căbănuţe şi asta nu se poate face decât cu bani.
Q: Ce planuri au copiii dumneavoastră pentru viitor?
S.L.: Am întrebat-o pe Elissa într-o seară ce vrea să facă şi când mi-a zis medicină, am rămas uimită şi i-am spus: „Elissa, n-am cu ce să te ţin la facultate. Noi trăim aşa cum trăim”. Nu pot să spun că n-avem mâncare dar, la facultate, pentru cărţi, cazare, trebuie mulţi, mulţi bani. Cum s-a simţit ea atunci, nu ştiu. Trebuie să îi fi fost greu. Băiatul a fost la Alba Iulia la Liceul Teologic Romano-Catolic. Din păcate, tot din motive financiare, l-am adus acasă. Nu am mai avut cu ce să-l ţin pentru că, deşi căminul nu trebuia plătit, venea acasă în week-end, şi avea nevoie de bani de autobuz şi de bani de buzunar. Acum este la colegiu la Câmpeni, alături de sora lui. S-a obişnuit! Îmi pare rău că acolo, la Alba Iulia, avea posibilitatea să înveţe germană,maghiară şi engleză. El s-ar putea, nu ştiu încă, să meargă din nou la preoţi. Este şi dorinţa mea pentru că în vremurile astea avem nevoie şi de Dumnezeu.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M