Sancţiuni salariale pentru conducerea liceului mehedinţean unde un elev a fost omorât în bătaie
Consiliul de Administraţie al Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi a sancţionat, cu reţinerea a 15% din salariu pentru trei luni, conducerea Liceului Matei Basarab din localitatea Strehaia, unde un elev de clasa a IX-a a fost omorât în bătaie de un coleg de-al său în urmă cu două săptămâni.
Inspectorul general adjunct al ISJ Mehedinţi, Antonică Mateescu, a declarat presei că decizia a fost comunicată conducerii liceului în cursul zilei de luni şi totodată i s-a pus în vedere constituirea grabnică a unei comisii interne care să sancţioneze şi celelalte persoane vinovate.
"Profesorii vizaţi sunt profesorul de religie, dirigintele clasei şi profesorii de serviciu din acea zi. Preotul nu ştia că are oră la acea clasă şi de la începutul anului nu venise deloc, după cum au susţinut şi elevii. De asemenea, profesorul diriginte nu cunoaştea faptul că între cei doi elevi exista de mai multă vreme un conflict generat de faptul că victima râdea pe seama colegului său fiindcă era bâlbâit. Profesorii de serviciu sunt vinovaţi pentru că nu au observat faptul că elevii au părăsit şcoala înaintea finalizării orelor de curs", a precizat inspectorul general adjunct, Antonică Mateescu.
Sancţiunile aplicate de ISJ Mehendinţi directorului general Popescu
Delia Marieta şi directorului adjunct Gonciulea Sabina sunt reţinerea a
15 la sută din salariul de bază şi din indemnizaţia de conducere pe o
perioadă de trei luni.
În privinţa vinovăţiei preotului Irinel Troacă, Episcopia Severinului
şi Strehaiei s-a ferit să ia o decizie şi aşteaptă concluziile finale
ale comisiei şcolare. "Nu ne puteam pronunţa, aşteptăm decizia
comisiei Inspectoratului Şcolar. Dacă se va stabili că este vinovat, în
funcţie de gravitatea faptei, preotul va răspunde şi potrivit legilor
bisericeşti", ne-a precizat preotul Viorel Vlăducu, purtătorul de
cuvânt al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.
Daniel Moţică, elev în clasa a IX-a C la Liceul "Matei Basarab" din
oraşul Strehaia, a fost omorât în bătaie de colegul său de clasă
Claudiu Mitran, în data de 24 octombrie, în jurul prânzului, în parcul
din centrul oraşului, după ce toată clasa plecase de la ora de religie,
întrucât preotul Irinel Troacă nu venise la clasă.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

