Patru primari clujeni au fost amendaţi de prefectul judeţului, pe motiv că au refuzat sau au întârziat eliberarea titlurilor de proprietate pentru mai mulţi cetăţeni. În unele cazuri, cerererile de împroprietărire fuseseră depuse în urmă cu mai bine de zece ani, iar oamenii nu şi-au primit nici până acum terenurile înapoi.

Principalele nereguli observate au fost neafişarea amplasamentului unor parcele, neîntocmirea tabelelor anexe cu terenuri de retrocedat, netransmiterea informaţiilor către prefectură referitoare la punerea în posesie, nepunerea în aplicarea unor hotărâri judecătoreşti irevocabile de punere în posesie.

Control a fost făcut la 10 Primării din mediul rural cu privire la modul în care sunt aplicate legile fondului funciar. Prefectul de Cluj a declarat că este nemulţumit inclusiv de ritmul în care Primăria Cluj-Napoca eliberează titlurile de proprietate, astfel că va face un control şi la municipalitatea clujeană.

Primarii au fost amendaţi cu sume între 150 şi 170 de milioane de lei vechi. În cazul în care primarii nu plătesc amenda, Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice îi poate executa silit.