13.000 de bolnavi sunt în evidenţa Clinicii de Oncologie din Timişoara. Un număr mult prea mare pentru o clădire atât de mică şi de degradată cum e cea care găzduieşte clinica.
Nici aparatura folosită în secţia de Radioterapie nu mai face faţă. Instalaţia a împlinit deja 4 decenii. Problemele pot fi însă rezolvate, căci un alt aparat stă nemontat într-un garaj atât din lipsă de fonduri, cât şi din lipsa unui loc adecvat.
Aparatul din secţia de Radioterapie a Spitalului Municipal din Timişoara funcţionează non stop ca să facă faţă numărului mare de pacienţi. Aici sunt trataţi şi bolnavii din judeţele Arad, Hunedoara, Caraş Severin şi Mehedinţi.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Timişoara, profesor doctor Horia Vermeşan, spune că aparatul nu este montat nu numai din lipsă de fonduri, ci şi pentru că în clinică nu există un spaţiu special pentru o aparatură care funcţionează pe bază de radiaţii. De altfel, întreaga clădire e într-o stare foarte proastă.
De mai bine de doi ani, întreţinerea clădirilor spitalelor din Timişoara e responsabilitatea Primăriei, care lasă însă interiorul în seama autorităţilor medicale.
Pentru ca toate problemele să fie rezolvate, spitalul ar avea nevoie de un buget de 10 ori mai mare, spune Horia Vermeşan, şeful DSP Timişoara.
Ţi-a plăcut articolul?
JURNALE |
EMISIUNI |
TRANSCRIPT |
Crawl TV |
ECHIPA |
PROGRAM TV |
DESPRE NOI |
ACOPERIRE |
CARIERE |
CONTACT
SĂNĂTATE CU PROBLEME
Marti, 07 Martie 2006 17:03
| Vot: |
0
|
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Mai multe CET-uri din ţară funcţionează cu combustibil alternativ
Astazi, ora 09:39Cele mai multe din centralele de termoficare din ţară funcţionează pe păcură şi cărbune de două zile.
Sute de hunedoreni se plâng că îşi distrug frigiderele şi televizoarele în urma penelor de curent
Astazi, ora 09:31Localnicii din mai multe sate hunedorene se plâng că-şi distrug frigiderele şi televizoarele în urma penelor de curent prelungite. În comuna Dobra, oamenii spun că în fiecare zi rămân fără energie electrică de dimineaţa...
Ministerul Agriculturii are de plătit peste 410 milioane lei fermierilor
Astazi, ora 07:44Ministerul Agriculturii a rămas dator crescătorilor de ovine si bovine cu ultima tranşă din subvenţiile pe anul trecut. Este vorba de 410 milioane de lei, bani pe care fermierii nu i-au primit încă.
Cele mai CITITE din Social
- Peste 400 de locuinţe din mai multe oraşe ale ţării nu au apă caldă şi căldură (3888)
- Sindicatele, patronatele şi guvernanţii au discutat miercuri despre criza economică (3047)
- Moldovenii care vin în România pentru a sărbători Crăciunul pe rit vechi au aglomerat vămile din estul ţării (1271)
- Sorin Oprescu: Nu sunt probleme cu combustibilii în Bucureşti (1268)
- Pensiile vor fi distribuite în perioada 16-29 ianuarie (1011)
Cele mai VOTATE din Social
- Bucureştenii pot reclama problemele privind deszăpezirea la două numere speciale de telefon (3,96/5)
- Militarul român rănit pe 3 ianuarie în Afganistan va fi transportat la spitalul militar din Ramstein (3,92/5)
- Mircea Stănescu va fi înmormântat cu slujbă extinsă, după ce familia a primit dispensă de la Biserică (3,88/5)
- O sută de credincioşi din Rugineşti au protestat în curtea bisericii (3,72/5)
- Peste 400 de locuinţe din mai multe oraşe ale ţării nu au apă caldă şi căldură (2,68/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Peste 400 de locuinţe din mai multe oraşe ale ţării nu au apă caldă şi căldură (40)
- Mircea Stănescu va fi înmormântat cu slujbă extinsă, după ce familia a primit dispensă de la Biserică (16)
- Sindicatele, patronatele şi guvernanţii au discutat miercuri despre criza economică (14)
- Sorin Oprescu: Nu sunt probleme cu combustibilii în Bucureşti (12)
- O pană de curent a afectat zona Lizeanu-Ştefan cel Mare din Capitală (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Ordonanţa de Urgenţă a guvernului Boc a stârnit controverse aprinse în ţară. Cum vă afectează Ordonanţa?
Astazi, ora 08:24Ordonanţa de urgenţă prin care se interzice cumularea pensiei cu salariul de la stat a stârnit controverse, proteste şi chiar o contestaţie la Avocatul Poporului. Lămurirea efectelor ordonanţei, creează alte confuzii şi păreri...
- NEWS ALERT: Euro a trecut de 4,2 lei pe piaţa interbancară
- Cei 20 de cetăţeni români evacuaţi joi din Fâşia Gaza s-au întors în ţară
- Contribuţia lunară plătită de familiile bolnavilor psihici a crescut de zece ori într-o lună. Cum comentaţi?
- Peste 400 de locuinţe din mai multe oraşe ale ţării nu au apă caldă şi căldură
- De astăzi nu va mai ninge, dar va fi ger
- Un poliţist a condus maşina în stare de ebrietate. Cum comentaţi?
- Avocatul Poporului a contestat OUG privind cumulul pensiei cu salariu
- Florin Piersic a jucat un rol secundar şi la Securitate
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Mai multe CET-uri din ţară funcţionează cu combustibil alternativ
- Contribuţia lunară plătită de familiile bolnavilor psihici a crescut de zece ori într-o lună. Cum comentaţi?
- Sute de hunedoreni se plâng că îşi distrug frigiderele şi televizoarele în urma penelor de curent
- Ordonanţa de Urgenţă a guvernului Boc a stârnit controverse aprinse în ţară. Cum vă afectează Ordonanţa?
- Ministerul Agriculturii are de plătit peste 410 milioane lei fermierilor
- 38 de morţi şi 25 de răniţi într-un incendiu declanşat la Karachi
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 0 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 09.01 | 10.01 |
| Timişoara | 0 °C | 2 °C |
| Arad | -1 °C | 2 °C |
| Bacău | -3 °C | -4 °C |
| Braşov | -6 °C | 2 °C |
| Cluj Napoca | -5 °C | 1 °C |
| Constanţa | -1 °C | -3 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3583 USD
| 1 EUR | 4,1385 RON |
| 1 USD | 3,0468 RON |
| 1 GBP | 4,5897 RON |
| 1 CHF | 2,7661 RON |
| 100 HUF | 1,5306 RON |
| 100 JPY | 3,3242 RON |
| 1 BGN | 2,116 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









