13.000 de bolnavi sunt în evidenţa Clinicii de Oncologie din Timişoara. Un număr mult prea mare pentru o clădire atât de mică şi de degradată cum e cea care găzduieşte clinica.
Nici aparatura folosită în secţia de Radioterapie nu mai face faţă. Instalaţia a împlinit deja 4 decenii. Problemele pot fi însă rezolvate, căci un alt aparat stă nemontat într-un garaj atât din lipsă de fonduri, cât şi din lipsa unui loc adecvat.
Aparatul din secţia de Radioterapie a Spitalului Municipal din Timişoara funcţionează non stop ca să facă faţă numărului mare de pacienţi. Aici sunt trataţi şi bolnavii din judeţele Arad, Hunedoara, Caraş Severin şi Mehedinţi.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Timişoara, profesor doctor Horia Vermeşan, spune că aparatul nu este montat nu numai din lipsă de fonduri, ci şi pentru că în clinică nu există un spaţiu special pentru o aparatură care funcţionează pe bază de radiaţii. De altfel, întreaga clădire e într-o stare foarte proastă.
De mai bine de doi ani, întreţinerea clădirilor spitalelor din Timişoara e responsabilitatea Primăriei, care lasă însă interiorul în seama autorităţilor medicale.
Pentru ca toate problemele să fie rezolvate, spitalul ar avea nevoie de un buget de 10 ori mai mare, spune Horia Vermeşan, şeful DSP Timişoara.
Ţi-a plăcut articolul? SĂNĂTATE CU PROBLEME
Marti, 07 Martie 2006 17:03
| Vot: |
0
|
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Sute de clienţi sunt păcăliţi zilnic de preţurile afişate pentru promoţii în supermarketuri
Astazi, ora 11:06Atenţie la cumpărături! Un avertisment serios pentru clienţii supermarketurilor. De multe ori, promoţiile din marile lanţuri de magazine sunt doar apă de ploaie şi sunt făcute doar ca să atragă cumpărătorul. Odată ajuns la...
În luna septembrie, în Capitală s-au produs o sută de accidente cu scutere şi motociclete
Astazi, ora 10:41Peste o sută de accidente de motociclete şi scutere s-au produs în Capitală luna trecută. Statistica pe termen lung este la fel de sumbră. În primele opt luni ale anului, motocicletele şi scuterele au provocat rănirea a peste...
Un angajat al unei reprezentanţe auto a condus beat o maşină neînmmatriculată, peste o sută de kilometri
Astazi, ora 08:23A condus beat, mai bine de 100 de kilometri, o maşină neînmatriculată. Un angajat al unei reprezentanţe auto din Piteşti care trebuia să ducă autoturismul intr-un showroom din acelaşi oraş s-a trezit la Bucureşti.
Un tânăr fără permis, aflat la volanul unui bolid de lux, a încălcat legislaţia rutieră în faţa poliţiştilor
Astazi, ora 07:36Caii putere i-au dat curaj şi tupeu unui tânăr. Chiar dacă avea permisul suspendat de o lună de zile, un tânăr de 26 de ani, din Timişoara a crezut, aseară, că dacă se află la volanul unui bolid de aproape 100.000 de euro,...
Cele mai CITITE din Social
- Aproximativ 5.000 de sindicalişti au protestat în Piaţa Constituţiei (4804)
- Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi? (4452)
- Într-un cartier din Cluj, după asfaltare, diferenţa de nivel între stradă şi trotuar este de un metru (1753)
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA (1533)
- ŞOCANT: Mai mulţi câini înfometaţi au rupt în bucăţi zece oi VEZI VIDEO (1251)
Cele mai VOTATE din Social
- ŞOCANT: Mai mulţi câini înfometaţi au rupt în bucăţi zece oi VEZI VIDEO (3.92/5)
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA (3.76/5)
- Summitului Zilelor Feroviare a debutat, marţi, la Bucureşti (3.68/5)
- Aproximativ 5.000 de sindicalişti au protestat în Piaţa Constituţiei (3.08/5)
- Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi? (2.32/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi? (143)
- Aproximativ 5.000 de sindicalişti au protestat în Piaţa Constituţiei (142)
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA (22)
- ŞOCANT: Mai mulţi câini înfometaţi au rupt în bucăţi zece oi VEZI VIDEO (10)
- Funcţionarii din administraţia publică intră joi în grevă de avertisment (5)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Aţa chirurgicală nesterilă a fost retrasă din spitalele din mai multe judeţe
- Peste trei milioane de români vor fi vaccinaţi gratuit, de astăzi, împotriva gripei
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA
- Actriţa Mariana Mihuţ a ajuns la spital după ce a căzut pe scenă în timpul piesei "Unchiul Vania"
- La Curtea de Apel se judecă recursul în dosarul permiselor auto din Argeş
- Un român din patru a făcut sex la locul de muncă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Bursa de Valori Bucureşti a deschis în scădere cu 14,43%
- Elisabeta Lipă şi Ana Maria Brânză vor da startul Maratonului Internaţional Bucureşti
- Sute de clienţi sunt păcăliţi zilnic de preţurile afişate pentru promoţii în supermarketuri
- Trupele ruse au început retragerea din zona-tampon din Georgia
- Legea caselor naţionalizate va primi astăzi un vot final în Parlament
- Steaua vrea să deschidă magazine oficiale în fiecare sector al Capitalei şi în ţară
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.9277 RON |
| 1 USD | 2.8938 RON |
| 1 GBP | 5.0394 RON |
| 1 CHF | 2.5331 RON |
| 100 HUF | 1.5763 RON |
| 100 JPY | 2.8398 RON |
| 1 BGN | 2.0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










