Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Salvaţi, dar condamnaţi la moarte. Rămasă fără bani, o rezervaţie africană îşi va eutanasia leii

Îngrijitorii leilor din sanctuar spun că preferă să îi eutanasieze decât să îi lase pradă braconierilor.

Leii din sanctuarul SanWild ar putea fi eutanasiaţi, din lipsa fondurilor / Foto: cachefly.net
Leii din sanctuarul SanWild ar putea fi eutanasiaţi, din lipsa fondurilor / Foto: cachefly.net

Reprezentanţii sanctuarului SanWild din Africa de Sud atrag atenţia că animalele ar putea fi eutanasiate dacă nu reuşesc să strângă rapid bani pentru îngrjirea lor.

16 lei dintr-o rezervaţie din Africa de Sud ar putea muri din cauza lipsei banilor pentru mâncarea lor. Sanctuarul SanWild din provincia Limpopo, face un apel urgent de donaţii, pentru a salva vieţile a 14 adulţi şi doi pui.

Autorităţile au avertizat că dacă sanctuarul nu poate strânge 4.500 de euro lunar, costul cărnii pentru lei, vor fi forţate să îi eutanasieze, chiar luna viitoare.

"Preferăm să îi eutanasiem decât să îi lăsăm să sfârşească drept trofee pe peretele vreunui vânător", a declarat Louise Joubert, fondatorul rezervaţiei.

Cei 16 lei, 8 masculi şi 8 femele, au fost salvaţi din "industria" de vânătoare, în care animalele sunt crescut în captivitate pentru a fi vânate într-un spaţiu restrâns.

Fiecare leu are acum la dispoziţie 6 hectare şi are nevoie de 4-5kg de carne pe zi. Întrucât au trăit toată viaţa în captivitate, nu sunt capabili să îşi găsească singuri mâncarea în sălbăticie. Toţi masculii au fost sterilizaţi pentru a preveni împerecherea.

"Din cauza crizei economice am început să ne zbatem pentru fonduri. Avem nevoie disperată ca oamenii să adopte leii sau să îi sponsorizeze. Donaţiile, cât de mici, pot să îi salveze!", a precizat Joubert.

Sanctuarul a dat în judecată guvernul Africii de Sud, întrucât acesta nu şi-a respectat promisiunile de ajutor financiar.

Cine doreşte să ajute cu o donaţie cei 16 lei, găseşte mai multe informaţii pe site-ul oficial al rezervaţiei, www.sanwild.org.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro