Pentru mulţi salariul vine o dată pe lună şi trece repede precum o răceala, în doar câteva zile. Vizitatorii site-ului sport.ro şi-au propus să facă un top al salariilor, asta ca să mai uite de criză, de faptul că banii sunt mai puţini şi prin urmare se termină şi mult mai repede.
Primul în top ar fi salariul ceapă. De ce-l numim aşa? ei bine pentru că îl vezi, îl iei în mână însă la scurt timp îţi şi dau lacrimile. Alţi români primesc lună de lună salariul dietetic, el te face să mănânci din ce în ce mai puţin.
Chiar dacă mulţi români se roagă la Dumnezeu ca şeful să le mărească leafa, există şi salariul ateu care te face să te îndoieşti de existenţa lui. Vorbim şi despre un salariul magic: face cateva mişcări şi dispare ca şi când n-ar fi existat.
Despre salariul furtună însă, nu ştii nici când o să apară şi nici cât o să ţină. Pentru final am lăsat salariul prezervativ, românii sunt de părere că un astfel de salariu e cel care întotdeauna îţi taie pofta când ţi-e lumea mai dragă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M