Fondul de salarii pentru funcţionarii din Primăria Galaţi a fost majorat cu 30% / FOTO: Realitatea Tv

Ca în întreaga ţară, şi salariile funcţionarilor de la Primăria Galaţi au fost mult reduse, după aplicarea legii unice.

"În luna ianuarie salariile au fost micşorate faţă de luna decembrie, în unele cazuri chiar şi cu 35 %" a spus viceprimarul din Galaţi, Nicu Ciumacenco.

Conducerea primăriei s-a temut că, din cauza lefurilor mici, funcţionarii vor fi tentaţi să primească diferite atenţii de la gălăţeni.

"Noi trebuie să ne protejăm oamenii. Dacă un funcţionr public are câştigul de 6 milioane, pentru mine nu e liniştitor" a explicat primarul oraşului, Dumitru Nicolae.

Legiuitorul a spus aşa: în municipiile reşedinţă de judeţ pot, cu aprobarea consiliului local, să treacă de pe grila de salarizare de la primărie, pe grila de salarizare a consiliului judeţean sau a celui de stat, dar nu mai mult decât veniturile lunii decembrie 2009" a justificat majorarea salarială directorul economic a primăriei din Galaţi, Doina Stamate.

De suplimentul salarial vor beneficia 430 de angajaţi care au statutul de funcţionar public. Alte 70 de persoane din primărie, angajate pe bază de convenţie, vor rămâne cu salariile nemodificate.