Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat, miercuri, că primarul comunei Meseşenii de Jos, Sandu Berceanu, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, după ce a accidentat o tânără în vârstă de 20 de ani, însărcinată, care traversa o stradă din Zalău pe trecerea de pietoni, scrie Mediafax.
În urma impactului tânăra a căzut pe carosabil, ea fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sălaj, de către un echipaj SMURD. Potrivit sursei citate, şoferul a fost testat de poliţişti cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând că nu consumase băuturi alcoolice.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj, Codruţa Puşcaş, a declarat, miercuri, că tânăra este însărcinată în 28 de săptămâni şi că a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe, având un politraumatism. Puşcaş a precizat că starea tinerei este stabilă şi că îi vor fi făcute toate investigaţiile medicale necesare.
Primarul comunei Meseşenii de Jos, Sandu Berceanu, a declarat, miercuri, că regretă cele întâmplate şi că nu a observat-o pe femeia însărcinată. "Îmi pare foarte rău pentru cele întâmplate. Pur şi simplu nu am văzut-o pe tânără pe trecerea de pietoni. Nu aveam viteză, se vede din distanţa de frânare existentă între trecerea de pietoni şi locul unde am oprit maşina. Tânăra era conştientă când au sosit echipele de intervenţie", a declarat primarul Sandu Berceanu.
În acest caz, IPJ Sălaj a început o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte şi cauzele care au dus la producerea accidentului.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M