La Spitalul Judeţean Timişoara va funcţiona, din toamnă, o sală de ultimă generaţie, comandată de un calculator central.
La Spitalul Judeţean Timişoara va
funcţiona, în scurt timp, cea mai
modernă sală de operaţii din
România, care va avea dotări
unice în ţară, echipamente de vârf în
laparoscopie, abia apărute în Europa.
Pentru prima dată în România,
pacienţii vor putea beneficia de
cunoştinţele celor mai buni specialişti ai
lumii, fără să fie nevoie să călătorească
în străinătate. Medicii timişoreni vor
intra în contact în timp real, prin
intermediul telemedicinei, cu specialişti
din toate colţurile lumii, pentru a se
consulta cu privire la intervenţia pe care
o au de făcut.
Sală de operaţii computerizată
Joi, 24 Iulie 2008 04:14
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea.net
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Ce caută vânătorii: statut, competiţie sau sânge?
Astazi, ora 02:24Vânătoarea supravieţuieşte de mii de ani ca activitate deoarece satisface orgoliile masculine şi le dă ocazia practicanţilor să se lanseze în competiţii. Dacă la început omul vâna mânat de un instinct primar, de nevoia...
Lucrările arheologice în Centrul Istoric vor fi terminate în noiembrie
Astazi, ora 02:18Experţii vor finaliza, până la sfârşitul lunii noiembrie, săpăturile arheologice pe străzile Gâbroveni şi Lipscani. Primăria Capitalei va decide, în curând, care sunt următoarele străzi pe care se va interveni...
Cimitir pentru animalele moarte improvizat lângă şcoală
Astazi, ora 02:10În zona de vest a oraşului Constanţa, elevii Şcolii "Albatros", centru şcolar pentru copii cu probleme speciale, se joacă la doi paşi de un teren invadat de munţi de gunoaie, bălegar şi cadavre de cai şi măgari, devorate...
Cele mai CITITE din Social
- Premiile anti-Nobel (182)
- Un scriitor imobilizat la pat, înşelat de politicieni (125)
- Regina asfaltului contra României (111)
- Schizofrenie la şcoala de poliţie (67)
- O mâncare sănătoasă costă o familie minimum 3.500 de lei pe lună (57)
Cele mai VOTATE din Social
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Aţa chirurgicală nesterilă a fost retrasă din spitalele din mai multe judeţe
- Peste trei milioane de români vor fi vaccinaţi gratuit, de astăzi, împotriva gripei
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA
- La Curtea de Apel se judecă recursul în dosarul permiselor auto din Argeş
- Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Anton Anton în funcţia de ministru al Educaţiei
- Un român din patru a făcut sex la locul de muncă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Legea caselor naţionalizate va primi astăzi un vot final în Parlament
- Steaua vrea să deschidă magazine oficiale în fiecare sector al Capitalei şi în ţară
- Obama şi Brad Pitt sunt veri îndepărtaţi
- În luna septembrie, în Capitală s-au produs o sută de accidente cu scutere şi motociclete
- Coreea de Nord a lansat rachete cu rază scurtă de acţiune în Marea Galbenă
- Scăderi istorice pe Bursa de la Tokyo: Nikkei pierde 9,38%
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,9277 RON |
| 1 USD | 2,8938 RON |
| 1 GBP | 5,0394 RON |
| 1 CHF | 2,5331 RON |
| 100 HUF | 1,5763 RON |
| 100 JPY | 2,8398 RON |
| 1 BGN | 2,0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










