O lume întreagă l-a cunoscut pe Saddam Hussein drept stăpânul absolut al Irakului. Nu îngăduia să i se iasă din cuvânt nici în public, nici în familie. O lume întreaga l-a văzut, de-a lungul anilor, prezidând şedinţe, sfidându-i pe americani şi făcând băi de mulţime pe străzile Bagdadului. Apoi, aceeaşi lume l- a recunoscut cu greu, în postura de captiv al americanilor.

Modul cum şi-a guvernat atât ţara, cât şi familia a făcut din Saddam un personaj controversat. Pentru a deţine puterea nu a ezitat să folosească tehnici teatrale, declaraţii fulminante, dar şi metode de o cruzime greu de imaginat.

Deciziile pe care le-a luat, de la războiul cu Iranul şi până la invadarea Kuweitului, au dus la înformetarea şi sărăcirea poporului. Războiul de 8 ani împotriva Iranului a lăsat în urmă aproape un milion de morţi şi o ţară pustiită.

Nu numai ţara şi-a condus-o cu o mână de fier ci şi familia. Fiecare avea rolul lui, bine definit.

Şi-a căsătorit fiicele cu şefii serviciilor secrete, dar nu a ezitat să îl execute pe soţul fiicei sale Raghad pentru că s-a simţit trădat. L-a făcut să se întoarcă din Iordania şi le-a ordonat chiar membrilor familiei să-l ucidă.
Pentru fii a fost şi un obiect de adulaţie, dar şi un exemplu de urmat. Uday a devenit necruţător şi excentric, iar Qusay şi-a creat un cult pentru tatăl său.

După ce a fost capturat de americani în decembrie 2003, din Saddam a rămas numai o umbră liderului nemilos din trecut.