În aceeaşi zi în care au apărut infprmaţii că Victor Piţircă este dorit la FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău a decis să demisioneze de la echipă, spunând că deja l-a anunţat pe Marian Iancu.
"M-am decis să mă retrag de pe banca tehnică a lui Poli. I-am comunicat şi domnului Iancu, dânsul m-a înţeles foarte bine, nu mai doresc să continui la Timişoara", a declarat Ioan Ovidiu Sabău pentru gsp.ro.
Unul dintre motivele pentru care Sabău nu a mai dorit să continue la Timişoara este faptul că suporterii l-au contestat pentru rezultatele obţinute.
Principalul favorit pentru a-l înlocui pe Ioan Ovidiu Sabău este fostul antrenor al echipei CFR Cluj, Maurizio Trombetta.
"Discutăm zilele acestea cu mai mulţi tehnicieni străini. Unul dintre aceştia este Maurizio Trombetta. Încă nu am decis cine va prelua echipa, sper să rezolvăm cât mai repede", a declarat managerul sportiv al Timişoarei, Daniel Stanciu.
Ioan Ovidiu Sabău a preluat Timişoara în urmă cu un an şi a încheiat campionatul pe locul 5.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M