Întreaga lume politică din Liban aşteaptă cu interes întâlnirea dintre Saad Hariri, liderul majorităţii parlamentare, şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, George W. Bush. Cei doi discută o problemă extrem de presantă în Liban, cea a succesorului la preşedinţie.

Actualul şef de stat, Emile Lahoud, îşi va înceta exercitarea prerogativelor pe data de 24 noiembrie. Însă până la sfârşitul acestei luni Parlamentul libanez trebuie să stabilească deja cine îi va urma în funcţie.

Agenda întrevederii dintre Bush şi Hariri include şi discuţii referitoare la asasinarea fostului premier Rafik Hariri. Fiul său, Saad, va cere judecarea suspecţilor la Tribunalul Internaţional.

Printre subiectele abordate se numără şi cele din domeniul economic şi de apărare. Libanul va cere SUA să împiedice orice implicare a altor ţări în procesul de alegere a unui nou preşedinte.

Saad Hariri are 37 de ani, este căsătorit şi are trei copii.