La stadionul Rapid s-au pus în vânzare biletele pentru Poli - Steaua, meci care va decide prima finalistă a Cupei României Timişoreana. Însă fanii stelişti vor putea ajunge mai greu la ele.Biletele nu pot fi procurate decât de la Fan-Shopul echipei Rapid şi de la Liga Suporterilor rapidişti.


La partida dintre Poli şi Steaua vor asista maxim 6.100 de spectatori.

Acesta este numărul biletelor care s-au pus în vânzare la stadionul Giuleşti. Steaua nu a primit decât 450 de tichete la tribuna 1 pentru partida de diseară. Organizatorii meciului au hotărât ca biletele să se vândă doar la Fan-Shop-ul clubului Rapid şi la Liga suporterilor rapidişti.

"Pentru a evita altercaţiile între suporterii lui Poli, Rapid şi steliştii s-a hotărât să se pună în vânzare doar la aceste două case", şi-a dat cu părerea un suporter.

Pentru partida de diseară sunt aşteptaţi şi în jur de 150 de fani ai timişorenilor.