Trusa de înmormântare conţine tot ceea ce este necesar pentru ca omul aflat pe patul de moarte să treacă creştineşte la cele veşnice. În cutie se află o icoană sfinţită a Maicii Domnului, o cruce mică de ceară, un toiag de ceară, tămâie, cărbune pentru tămâie, căţuie pentru tămâiere, precum şi un îndreptar de înmormântare cu toate regulile bisericeşti care trebuie cunoscute.
Până în prezent au fost realizate peste 1.000 astfel de truse care vor fi expuse la vânzare în toate bisericile şi mănăstirile arondate Episcopiei.
O astfel de trusă a fost văzută la vânzare şi într-o biserică din Roman, scrie Marius Sescu pe blogul său.
Şi dacă vă întrebaţi cum ar arăta un mesaj de promovare al produsului, iată o variantă: "Nou – trusa pentru înmormântare! Economiseşte timp preţios în momentele mai puţin fericite din viaţa ta. Această trusă îţi oferă tot ce ai nevoie pentru înmormântare, pentru ca tu să îţi poţi smulge liniştit părul din cap. Cumpără acum – doar 29,99 lei!", mai scrie Marius pe blogul său.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M