„Motocicliştii vin dintr-un sezon în care nu au mai condus şi dorinţa de a devora kilometri este mare. Pe de altă parte, conducătorii auto au avut o perioadă relativ lungă în care nu s-au mai confruntat cu asemenea parteneri de trafic şi unii dintre ei şi-au pierdut obişnuinţa de a se asigura frecvent în oglinda retrovizoare. Şi de aici marea problemă în convieţuirea celor două categorii”, a declarat Costin Tătuc, comisar şef în cadrul Poliţiei Rutiere.
„Sunt şoferi care au acest orgoliu de a considera că partea carosabilă că le aparţine în exclusivitate. Pe de altă parte, sunt foarte mulţi motociclişti care fac din partea carosabilă un fel de pistă de concurs şi nu urmăresc decât să se strecoare printre autovehicule. Iar dacă şoferii nu au observat existenţa motociclistului, riscul de accident este foarte mare”, a mai adăugat Costin Tătuc.
Deoarece s-a observat o creştere a accidentelor rutiere, în care au fost implicaţi motociclişti, Poliţia Română intenţionează să demareze o campanie de conştientizare în ceea ce priveşte prezenţa motocicliştilor în trafic, pentru a fi percepută corect de conducătorii auto. Pe de altă parte, prin această campanie se încearcă să se explice motocicliştilor ''că strada nu este pistă de concurs''.
În seara de Înviere, două persoane au murit în urma unui accident provocat de un motociclist. Un bărbat de 55 de ani a murit după ce a fost lovit de motocicleta care circula cu viteză foarte mare. Tânărul de 21 de ani, care conducea vehiculul a murit şi el în urma impactului, iar prietena lui care se afla şi ea pe motocicletă a ajuns în stare gravă la spital.
De asemenea, la sfârşitul lunii trecute, un tânăr a murit în urma unui accident de motocicletă în pasajul Unirea, din Bucureşti.Tânărul circula cu peste 100 de kilometri pe oră.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M