Deschiderea târgului de carte s-a făcut într-un cadru oficial, în prezenţa ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, care a tăiat panglica şi a vizitat apoi întregul pavilion expoziţional.
În prima zi de la Bookfest 2008, pavilioanele 13-17 ale complexului expoziţional Romexpo s-au dovedit a fi extrem de încăpătoare pentru cele toate peste 160 de edituri participante, deoarece vizitatorii s-au lasat destul de mult aşteptaţi.
Lansarea cărţii Juliei Navarro, "Sângele nevinovaţilor" a devenit la ora 13.00 punctul maxim de interes al întregului târg. Editura RAO, care a adus-o în România pe scriitoarea de origine spaniolă, şi-a invitat cititorii la un cocktail, după sesiunea de autografe care a urmat lansării.
O altă lansare importantă a avut loc la standul Humanitas, unde a fost prezentată cartea "Evanghelia după Jimmy" a autorului Didier van Cauwelaert.
Unul dintre cele mai colorate standuri este cel al Cărtureştilor, unde sunt expuse de toate, de la căni şi caiete până la DVD-uri şi "cube books", iar câţiva metri mai încolo, editura Trei aduce carte la patru lei.
Prima zi de Bookfest a mai adus vizitatorilor şi un concert al trupei Fără Zahăr, la ora 18.00 la complexul expoziţional Romexpo.
Vizitatorii Bookfest vor avea ocazia să întâlnească scriitori renumiţi atât din ţară cât şi din străinătate. Surpriza acestei ediţii este prezenţa laureatului Premiului Nobel pentru Literatură, Orhan Pamuk.
Bookfest este un proiect iniţiat de membrii Asociaţiei Editorilor din
România, iar o parte din fonduri vin de la ministerul Culturii şi
Uniunea Sciitorilor din România.
Salonul de carte este deschis la Romexpo până duminică, 8 iunie.













