Guvernul va renunţa la 30 de posturi de secretari de stat. Decizia a fost luată, marţi, de liderii Coaliţiei guvernamentale, care au căzut de acord în privinţa restructurării guvernului. Astfel, din cei 82 de secretari de stat, câţi sunt în prezent la Guvern, vor mai rămâne 52. Reducerile s-au făcut astfel încât cele patru partide să aibă acelaşi număr de secretari şi s-a decis eliminarea tuturor posturilor de subsecretar de stat.

Până în septembrie, numărul de agenţii se va înjumătăţi, a anunţat ministrul PNL al Culturii, Adrian Iorgulescu.

Posturile de secretar de stat rămase vor fi distribuite, conform unui algoritm convenit de liderii Coaliţiei, în funcţie de numărul de parlamentari pe care îl are fiecare partid. Astfel, PNL va rămâne cu 19 posturi de secretar de stat, PD cu 14, UDMR cu 7, iar Partidul Conservator cu 6.

Până în prezent, liderii Coaliţiei nu au căzut de acord asupra reducerii numărului de ministere, chiar dacă reprezentanţii PD consideră că restructurarea Guvernului trebuie să continue şi la nivelul membrilor cabinetului.