După scandalul provocat la NASA de un raport intern care arăta că astronauţii americani au plecat beţi în misiune, ruşii susţin că astfel de situaţii nu s-au petrecut niciodată la ei. Raportul arăta că astronauţii au pornit "ameţiţi" în spaţiu, inclusiv în cazul unui zbor cu o rachetă Soyuz.

Nici un astronaut rus care a decolat de pe cosmodromul Baikonur la bordul unei rachete Soyuz nu a consumat alcool înainte de pleca în misiune, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei spaţiale ruse, Igor Panarin. Acesta a explicat că astronauţii ruşi intră sub supraveghere medicală două săptămâni înainte de plecarea în misiune, iar cu două zile înainte de lansare, aceştia sunt izolaţi complet.

Igor Panarin a admis că printre regulile şcolii ruse aerospaţiale nu există nicio interdicţie specială pentru consumul de alocool, însă cosmonauţii nu au avut niciodată probleme de acest gen, "pentru că ei sunt conştienţi de responsabilitatea pe care o au în faţa ţării", a asigurat, potrivit Ria Novosti, reprezentantul Roskosmos.

Cât despre colegii americani de la NASA, Panarin a apreciat că "astronauţii nu sunt călugări şi pot bea un pic pe Pământ, într-o companie bună", dar dacă fac abuz de alcool trebuie să fie excluşi din echipă.