O delegaţie românească condusă de ministrul Economiei, Adriean Videanu, se află la Moscova pentru a discuta despre proiectul South Stream. Potrivit EVZ, o decizie ar putea fi luată chiar astăzi, fiind în interesul Rusiei ca ţara noastră să participe la proiect.
Directorul General al Romgaz Mediaş a declarat că, deşi ruta prin Bulgaria a conductei este mai mare cu 300 de kilometri, decizia care va fi luată va fi una politică.
"Invitarea României în South Stream pare singura posibilitate care îi rămâne Rusiei, după ce relaţia cu Bulgaria, văzută până acum ca unul dintre partenerii principali în proiect, continuă să se deterioreze", notează EVZ. acest lucru se întâmplă în contextul în care oficialii bulgari au declarat că prioritatea lor este proiectul Nabucco, iar South Stream ridică încă mai multe semne de întrebare.
Pe de altă parte, „este de văzut dacă în contextul evoluţiei relaţiei dintre Rusia şi Ucraina, South Stream mai este de actualitate. Nabucco este un proiect care avansează”, a declarat pentru EVZ Răzvan Nicolescu, fost ataşat pe probleme de energie la Bruxelles.
Până acum, ruşii au semnat acorduri în vederea realizării South Stream cu Austria, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Ungaria, Serbia şi Slovenia.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M