Modificarea adusă Constituţiei a primit 388 de voturi pentru şi doar 58 împotrivă. Vladimir Putin, în prezent prim-ministrul Rusiei, rămâne în continuare foarte popular în rândul electoratului.
După două mandate de preşedinte la rând, Constituţia nu i-a mai permis să candideze pentru un al treilea în primăvara acestui an. În schimb a fost înlocuit de un apropiat al său, Dmitri Medvedev. Odată promulgată, legea va intra în vigoare abia după încheierea mandatului actualului preşedinte.
Este vehiculată şi ipoteza conform căreia Medvedev ar putea să-şi prezinte demisia şi să-i lase lui Vladimir Putin drumul liber spre Kremlin. Putin mai are posibilitatea să candideze şi să obţină două mandate consecutive de preşedinte.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M