Rusia şi-a luat revanşa faţă de Vest pentru independenţa Kosovo
Semnarea acordului de încetare a focului în Caucaz de preşedinţii Dmitri Medvedev şi Mihail Saakaşvili a pus capăt oficial confruntări militare între gigantul rus şi micul stat georgian vecin. Începutul retragerii, anunţat de Moscova pentru luni, îi face pe observatorii şi analiştii politici să-şi pună întrebarea CINE şi CE a avut de pierdut sau de câştigat în urma acestui conflict.
La nivel geopolitic, Rusia a pus piciorul în prag arătând Întregii lumi că este în continuare cea care decide în regiunea Caucazului dar şi a Mării Negre.
Odată cu acest conflict, Moscova şi-a sporit şansele de a ataşa Federaţiei două noi regiuni rusofone Osetia de Sud şi Abhazia. În plus prin atacarea unui aliat al Statelor Unite, cum este Georgia, Rusia a plătit Occidentului şi Americii recunoaşterea şi sprijinul pentru independenţa Kosovo.
Georgia riscă să piardă regiunile separatiste, dar a câştigat promisiunea marilor puteri că va adera la NATO. La nivel diplomatic, Rusia a pierdut credibilitatea în rândul marilor puteri din lume. A pierdut şi ''războiul'' împotriva scutului anti-rachetă american. Polonia s-a hotărât brusc în ultimele zile să încheie acordul cu Statele Unite de amplasare a radarelor militare pe teritoriul ei.
În plus, NATO ar putea decide astăzi anumite măsuri marcând distanţarea de Rusia. Uniunea Europeană ia şi ea în calcul dacă mai ridică regimul de vize pentru cetăţenii ruşi şi dacă mai acordă cele 18 milioane de euro anual pentru reconstrucţia Ceceniei. Liderul de la Tbilisi a fost criticat dur pentru ''incursiunea nebunească în Caucaz'' de adminitraţia americană şi de Elysee. Oficial însă Georgia a câştigat solidaritatea americanilor şi pe cea a vecinilor prooccidentali ai Rusiei , Ucraina,
Polonia şi ţările baltice. La capitolul imagine în rândul electoratului câştig de cauză a avut preşedintele Medvedev, în contextul în care nostalgicii URSS sunt extrem de numeroşi în Rusia.
Pe plan economic, conflictul cu Georgia a generat ieşiri de 7 miliarde dolari de pe piaţa rusă de capital .Pierderile Georgiei sunt înzecit mai mari. Infrastructura distrusă, locuinţe făcute una cu pământul. Bilanţul daunelor este estimat la câteva miliarde de euro.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

