Miniştrii de Externe din Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania au anulat întâlnirea programată să aibă loc în această săptămână pe marginea sancţiunilor la adresa Iranului. Aceasta din cauza opoziţiei Moscovei, care nu consideră că discuţiile pe marginea dosarului nuclear iranian constituie o prioritate.
Potrivit ministrului german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, Rusia a amânat întâlnirea după ce Statele Unite au refuzat să convoace o întâlnire interministerială G8, organizaţie din care Rusia face parte. În acelaşi timp, preşedintele iranian a ţinut în faţa Adunării Generale a ONU un discurs interminabil în care a reluat mai vechile sale teme precum dominaţia mondială şi "marea diversiunea sionistă" cu ajutorul căreia americanii şi europenii sunt manipulaţi de Israel şi de administraţia de la Washington.
"Acum regimul sionist este în pragul colapsului şi nu există cale de ieşire din gropapa pe care şi-a săpat-o împreună cu susţinătorii săi." Liderul de la Teheran a declarat că Iranul va ceda în faţa presiunilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de a pune capăt oepraţiunilor de îmbogăţire a uraniului, deoarece aceasta este instrumentul Statelor Unite" a declarat Mahmud Ahmadinejad, preşedintele Iranului.
La numai câteva sute de metri de sediul ONU, sute de demonstranţi protestau faţă de implicarea Statelor Unite în Afganistan şi Irak şi cereau judecarea preşedintelui george W. Bush şi a vicepreşedintelui Dick Cheney pentru crime de război. În paralel au avut loc manifestaţii ale susţintorilor drepturilor omului din Tibet şi Iran.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M