Rusia îi cere R,epublicii Moldova să ia măsuri în vederea onorării obligaţiilor de plată pentru gazele naturale livrate de Moscova, care se ridică la 2,3 miliarde de dolari, dintre care 2,1 miliarde reprezintă datoria Transnistriei, relatează UNIMEDIA.
Companiile Moldovagaz şi Gazprom îşi asumă obligaţia să asigure îndeplinirea prevederilor contractului privitor la livrarea şi tranzitarea gazelor ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova în anul 2011, menţionează Protocolul şedinţei Comisiei Interguvernamentale de colaborare economică între R.Moldova şi Rusia, postat pe site-ul Ministerului Economiei de la Chişinău.
Astfel, până la sfârşitul acestui an urmează să fie stabilite condiţiile în care Moldova va primi gaze naturale ruseşti în 2012.
De asemenea, Comisia recomandă Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică să ducă o politică tarifară adecvată, astfel încât să fie asigurată profitabilitatea activităţii întreprinderilor termo-energetice, având în vedere ofertele de resurse energetice şi gaze.
Ministrul moldovean al economiei, Valeriu Lazăr, a declarat marţi că datoriile Transnistriei pentru gazul rusesc vor fi separate de datoriile pentru gazul rusesc livrat pe teritoriul Republicii Moldova din partea dreaptă a Nistrului. Astfel, obligaţia de plată a celor 2,1 miliarde de dolari va reveni Tiraspolului.
"Am stabilit principiile unui plan de restructurare. Activele Moldovagaz care sunt în partea dreaptă a Nistrului se vor constitui într-o întreprindere separată, iar întreprinderea Tiraspoltransgaz va fi reorganizată. De fapt, vom avea două întreprinderi în Republica Moldova cu contracte separate şi datorii separate. Noi urmează să găsim soluţia pentru a achita cele 350 milioane , iar partea stângă urmează să discute cu Gazprom cum va achita cele peste două miliarde de dolari", a explicat Lazăr.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M