Rusia are propria soluţie pentru soluţionarea crizei din Caucaz
Rusia a depus în faţa Consiliului de Securitate al ONU un nou proiect de rezoluţie pentru soluţionarea crizei din Caucaz. Documentul prezentat de ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, vine la numai câteva ore după ce reprezentantul Kremlinului a respins proiectul prezentat de Franţa.
Diplomatul Ciurkin a precizat că versiunea rusă conţine, punct cu punct, toate principiile convenite în cursul întrevederii dintre preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi omologul său rus, Dmitri Medvedev, principii susţinute de Georgia, Abhazia şi Osetia de Sud.
Moscova afirmă că proiectul său se bucură de spirjinul Consiliului de Securitate şi îl confirmă pe cel elaborat de liderul din Hexagon.
Ambasadorul american la ONU, Alejandro Wolf, a declarat că Washingtonul nu poate fi de acord cu proiectul rus, în timp ce Franţa a anunţat prin vocea reprezentantului său, Jean Pierre Lacroix, că va continua să îşi susţină propria versiune. El a admis, însă, că sunt necesare clarificări asupra unor detalii, printre care şi cererea Rusiei privind măsurile suplimentate de securitate.
Într-un discurs susţinut în Florida în faţa veteranilor de război, preşedintele american George W. Bush a reiterat sprijinul Statelor Unite pentru menţinerea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Georgiei.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

