Instalaţiile sistemului american de apărare antirachetă, care urmează să fie construite în Cehia şi Polonia, ar putea deveni ţinta armatei ruse, a anunţat un înalt responsabil militar de la Moscova. Comentariiile generalului Baluievski, făcute în cursul unei conferinţe de presă, constituie cea mai dură luare de poziţie a Kremlinului faţă de acest proiect care a provocat o vie nemulţumire în cercurile politice ruseşti.
În cazul în care se va considera că instalaţiile scutului antirachetă reprezintă o ameninţare pentru securitatea Rusiei, ele vor deveni obiective în scenariul unui conflict ipotetic cu Occidentul. "Rusia va mobiliza forţe strategice pentru a anihila aceste ţinte potenţiale", a precizat generalul, urmând să fie stabilite dacă mijloacele utilizate vor fi nucleare sau de altă natură.
Comentariile generalului Baluievski vin la numai o zi de la întâlnirea de la Moscova dintre secretarul american al Apărării, Robert Gates, şi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Administraţia de la Washington afirmă că acest sistem este destinat contracarării unei eventuale ameninţări nucleare venite din Coreea de Nord sau Iran.
Oficialii de la Kremlin s-au declarat profund nemulţumiţi, afirmând că sistemul antirachetă ameninţă să dezechilibreze balanţa puterii militare în Europa.
Gates şi-a continuat turneul diplomatic cu o vizita în Polonia. Potrivit ministrului polonez al Apărării, Aleksander Szczyglo (foto dreapta), scutul antirachetă va contribui la creşterea nivelului de securitate în Europa, fără a preciza dacă se referă şi la pericolul reprezentat de Rusia. În schimb, Gates (foto stânga) a dezminţit orice speculaţii cu privire la această ipoteză.
Componenta europeană a scutului antirachetă presupune instalarea unui radar în Cehia şi a 10 lansatoare de rachete Patriot în Polonia.
Rusia ameninţă cu războiul rece
Miercuri, 25 Aprilie 2007 06:33
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Scutul american ar putea diviza NATO
Luni, 12 Martie 2007 12:19 - Rusia nu vrea scut american antirachetă
Miercuri, 14 Martie 2007 10:35 - SUA, NATO şi Rusia negociază scutul antirachetă
Miercuri, 18 Aprilie 2007 16:33 - Rusia nu vrea scut american antirachetă în Europa
Vineri, 20 Aprilie 2007 09:35 - Gates şi Putin discută despre scutul anti-rachetă
Luni, 23 Aprilie 2007 15:25 - Putin lansează acuzaţii la adresa Occidentului
Joi, 26 Aprilie 2007 11:12 - Relaţii încordate între Rusia şi NATO
Vineri, 27 Aprilie 2007 00:29 - Negocieri Polonia-SUA pentru scutul antirachetă
Luni, 30 Aprilie 2007 13:33 - Rusia: 10 persoane au fost ucise în urma unei explozii
Luni, 14 Mai 2007 08:15
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Românii ar vota în proporţie de 44% cu Obama, potrivit unui sondaj Reader's Digest
Luni, 06 Octombrie 2008 21:29Românii l-ar alege preşedinte pe democratul Barack Obama, dacă ar putea vota în alegerile prezidenţiale americane din 4 noiembrie, acordându-i 44% din voturi, în timp ce rivalul republican John McCain ar primi doar 24% din...
Ministerul moldovean al Justiţiei a blocat conturile Primăriei Chişinău
Luni, 06 Octombrie 2008 20:08Ministerul moldovean al Justiţiei a blocat conturile Primăriei Chişinău în urma unor litigii datând din 1995, ceea ce face imposibilă achitarea salariilor angajaţilor Primăriei, dar şi desfăşurarea festivităţilor legate de...
California: Cinci oameni au murit şi alţi 30 au fost răniţi într-un accident rutier
Luni, 06 Octombrie 2008 18:32Cinci oameni au murit şi alţi 30 au fost răniţi după ce autobuzul în care se aflau s-a răsturnat în nordul Californiei! La faţa locului au fost mobilizate mai multe echipe de descarcarcerare.
Consilierul lui Obama consideră că Rusia nu are drept de veto asupra opţiunilor de securitate ale României
Luni, 06 Octombrie 2008 12:48Referitor la bazele americane din România şi Bulgaria, criticate dur de Moscova, Craig a repetat că "democraţiile din fostul spaţiu sovietic au tot dreptul să ia propriile decizii cu privire la modul cum vor să-şi structureze...
Presa israeliană a înţeles greşit o declaraţie a lui Bernard Kouchner
Luni, 06 Octombrie 2008 07:16O particularitate lingvistică a fost pe punctul de a declanşa o criză diplomatică. Într-o conversaţie purtată în limba engleză cu jurnaliştii israelieni, ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, a spus că "Israelul va...
Cele mai CITITE din Externe
- Consilierul lui Obama consideră că Rusia nu are drept de veto asupra opţiunilor de securitate ale României (851)
- Ciocniri violente între sute de punkeri şi poliţie, la Hanovra (705)
- Autorităţile americane au adoptat un nou regulament de funcţionare a FBI, foarte controversat (674)
- Şeful Statului Major al forţelor ruse din Osetia de Sud, ucis într-un atentat (629)
- Presa israeliană a înţeles greşit o declaraţie a lui Bernard Kouchner (529)
Cele mai VOTATE din Externe
- Sarah Palin îl acuză pe Obama că este "prieten" cu teroriştii (3,92/5)
- Autorităţile americane au adoptat un nou regulament de funcţionare a FBI, foarte controversat (3,88/5)
- Consilierul lui Obama consideră că Rusia nu are drept de veto asupra opţiunilor de securitate ale României (2,64/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Consilierul lui Obama consideră că Rusia nu are drept de veto asupra opţiunilor de securitate ale României (5)
- Autorităţile americane au adoptat un nou regulament de funcţionare a FBI, foarte controversat (5)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi?
Luni, 06 Octombrie 2008 22:01Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în cadrul emisiunii "Realitatea zilei" că principalul vinovat pentru deprecierea leului şi pentru valul de scumpiri care va urma este premierul României Călin...
- Hidrologii au emis cod portocaliu pe râul Prut, în judeţul Botoşani
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat
- Anchetă la Serviciul de Ambulanţă Vaslui după ce o femeie a murit în salvarea care nu avea personal medical. Cum comentaţi?
- Gigi Becali către presă: Pentru că PNG este un partid serios, nu vreau să se dea în presă "ce voce frumoasă este Becali". VEZI VIDEO
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă
- BNR a stabilit un curs de 3,94 lei pentru un euro
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Patriciu a încasat 1,3 miliarde de dolari din vânzarea Rompetrol
Astazi, ora 01:21Omul de afaceri Dinu Patriciu, cotat ca fiind cel mai bogat român, a încasat din vanzarea a 75% din grupul Rompetrol către KazMunaiGaz (KMG) circa 1,3 miliarde de dolari, având în vedere că preţul întregului pachet de...
- Oamenii de afaceri: Business-ul e solid, dar ne revizuim investiţiile
- Apa Nova, afaceri în stagnare în primul semestru
- Preţul caselor, nemodificat de certificat
- Gigi Becali a devenit, fără să ştie, cel mai bogat român
- Sfatul bancherilor: depozitele în lei- cele mai sigure plasamente
- Vilele RA-APPS se vor vinde doar prin licitaţie
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

| mai multe
| Romania | 07.10 | 08.10 |
| Timişoara | 21 °C | 21 °C |
| Arad | 21 °C | 18 °C |
| Bacău | 14 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 19 °C | 17 °C |
| Europa | 07.10 | |
| Atena | 24 °C | |
| Berlin | 14 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 7 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,941 RON |
| 1 USD | 2,9054 RON |
| 1 GBP | 5,1076 RON |
| 1 CHF | 2,5409 RON |
| 100 HUF | 1,5846 RON |
| 100 JPY | 2,8093 RON |
| 1 BGN | 2,015 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










