Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Ruşanu: După Congresul PDL, în funcţie de noua conducere, PNL va decide dacă va colabora cu PDL

Între PNL şi PDL "s-a căscat o prăpastie foarte adâncă", iar cele două partide ar putea negocia o eventuală colaborare după alegerile pentru şefia PDL, în funcţie de noua conducere a democrat-liberalilor, a spus vicepreşedintele PNL Dan Radu Ruşanu, sâmbătă, la Arad.

Ruşanu apreciază că între PNL şi PD s-a căscat o prăpastie foarte adâncă
Ruşanu apreciază că între PNL şi PD s-a căscat o prăpastie foarte adâncă / FOTO: Grup RC

"Între PD şi PNL, începând cu anul 2006, s-a căscat o prăpastie foarte adâncă, greu de trecut astăzi. Pe fondul de criză politică şi economică care este astăzi în România, mi se pare foarte normal şi corect din partea PD ca să solicite refacerea acestei alianţe. Dar, după ce au creat dezastrul economic, PD vrea să împartă astăzi acest dezastru creat de dânşii în doi ani de zile cu încă cineva. Nu cred că suntem pregătiţi astăzi să ne asumăm răspunderea pentru dezastrul economic şi politic creat de PDL în ultimii doi ani în România", a declarat Dan Radu Ruşanu.

Liderul liberal a mai spus că, pentru o colaborare cu PDL, este nevoie ca în acest partid să fie făcută o restructurare. "În politică nimic nu este imposibil. Ar trebui o restructurare a unor oameni din PDL. Emil Boc ca prim-ministru a avut o politică catastrofală. Guvernul Boc a fost cel mai incompetent guvern post-decembrist, aşa că în niciun caz nu am fi de acord să negociem cu un prim-ministru şi un preşedinte al PDL care se cheamă Emil Boc", a mai afirmat Ruşanu.

Vicepreşedintele PNL a mai afirmat că liberalii vor lua o decizie în privinţa colaborării cu PDL abia după congresul democrat-liberalilor. "Aşteptăm congresul PDL. După acest congres, când se va vedea noua conducere a PDL, PNL va lua o decizie în ceea ce priveşte începerea negocierilor cu PNL. Personal, nu cred că domnul Emil Boc va mai fi reales preşedinte al PDL. Ar însemna cântecul de lebădă al PDL-ului", a declarat Radu Ruşanu, care a mai spus că după alegerile din 2012 liberalii vor stabili cu cine vor face alianţe.

Dan Radu Ruşanu participă, sâmbătă, la Conferinţa Judeţeană a PNL Arad, în cadrul căreia este aleasă o nouă conducere. Pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Arad au candidat deputatul Mihăiţă Calimente şi Ioan Cristina.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro